MAE: 1.000 de români se află în zona afectată de inundaţii din Bulgaria. Nu există cetăţeni români printre victime

Data publicării:
10409332 654382674643658 2235166797584974782 n-1

Ministerul Afacerilor Externe al României a pus la dispoziție un număr de telefon suplimentar, la care românii pot anunțat problemele pe care la întâmpină în Albena, Bulgaria: 021.313.00.008.


Actualizare 15:00: MAE estimează că aproximativ 1.000 de români se află în zona afectată de inundaţii din Bulgaria și că printre victime nu sunt cetățeni români.

„Ambasada României la Sofia a fost contactată de mai mulţi cetăţeni români aflaţi pe litoralul bulgăresc care au prezentat situaţia dificilă în care se află în staţiunea Albena, care a fost cea mai afectată de inundaţii. Nu există date oficiale privind numărul turiştilor români aflaţi în această staţiune, însă după estimările misiunii diplomatice, efectuate pe baza apelurilor telefonice, numărul acestora ar putea fi de aproximativ 1.000 de persoane”, se arată într-un comunicat al MAE.

Potrivit Ministerului de Externe, din datele obţinute de la autorităţile bulgare rezultă că printre victime nu sunt cetăţeni români.


Actualizare 11:15: În acest moment stațiunea Albena este împărțită în două părți: în partea de nord turiștii pot sta pe plajă, restaurantele și hotelurile, iar plaja a rămas intactă, în timp ce în sudul stațiunii totul este schimbat radical. Metri întregi de plajă sunt luați de apa mării, câțiva copaci au căzut la pământ, oamenii cazți la aceste hoteluri nu au curent electric, restaurantele hotelurilor nu mai funcționează, cei cazați acolo au primit doar câteva sendvișuri la pachet, iar unele mașini nu pornesc din cauza viituri de azi noapte, care le-a afectat.

În calea lor, viiturile au măturat tot. Parcuri, păduri, locuri în care, înaintea ploilor, oamenii se relaxau. În unele zone, apa depăşea un metru. Doar autoutilitarele mai puteau circula prin şosele. Plajele şi falezele au fost măcinate de ploile care au lovit cu forţă. În urma lor au rămas adevărate cratere.

Vacanţa turiştilor, mulţi dintre ei români, s-a transformat repede într-un coşmar.

A trebuit să mutăm mașinile, era apă până deasupra parbrizului de la mașină. După-masă ne-au strămutat la alt hotel, pentru că aici s-a oprit curentul. Şi în cantină și în restaurant era apa până deasupra genunchiului”, a spus un turist.

„A crescut apa din oră în oră. A ajuns la un metru jumate pe aleea de la hotel. În capătul stațiunii am înțeles că e un hotel care a început să o ia la vale”, a spus un alt turist.

Unii au fost nemulţumiţi de felul în care au fost trataţi de gazdele bulgare.

„Ne-au ajutat, ne-au dat un sandviş cu un salam de care nu am mâncat în viaţa mea şi o sticlă de apă. În rest nimic, nimic. Condiţii foarte proaste”, a spus turistul român.

Autorităţile au amenjat puncte de ajutor în sediile primăriilor, unde localnicii şi turiştii pot găsi alimente şi apă potabilă. Meteorologii au veşti proaste: ploile nu se vor opri prea curând.


Actualizare 9:00: În stațiunea Albena situația este îngrijorătoare. În sudul stațiunii o bucată din plajă s-a surpat, iar malul depășește un metru înălțime, transmite corespondentul Digi24.

Strada care face legătura între hotelurile din sudul stațiunii Albena și plajă s-a surpat. Doar pe această stradă pot trece mașinile, aceste este și motivul pentru care mulți dintre turiști, inclusiv români, sunt blocați. Așadar, ei pot cirula doar pe jos. În unele locuri apa depășește jumătate de metru.


Au fost momente de groază pentru locuitorii oraşului Varna. Oamenii au privit uluiţi cum apa le inundă casele şi ia pe sus maşini şi copaci. Totul, după ce în zonă plouă neîncetat de aproape trei săptămâni.

Un cartier a fost complet acoperit de şuvoaie, iar mulţi oameni s-au adăpostit pe acoperişurile caselor pentru a nu fi luaţi de ape.

Şi staţiunea Albena de pe coasta bulgară a Mării Negre a fost izolată de apele care au inundat şase hoteluri. Străzile de acces au devenit impracticabile, iar 600 de oameni, printre care şi turişti din România, au rămas sinistraţi.

Foto: Nova Varna

Şuvoaiele au provocat distrugeri însemnate şi în centrul Bulgariei. Apele au inundat zeci de locuinţe, iar mulţi localnici şi-au găsit salvarea pe acoperişurile caselor, de unde au fost salvaţi cu ajutorul elicopterelor.

Apa care a fost aici îmi ajungea la nivelul taliei. Mi-am salvat animalele unul câte unul, dar iepurii şi găinile au murit. Am salvat, în schimb, capra şi un ied. În beci sunt aproximativ 25 de tone de apă”, a spus un localnic.

Foto: Nova Varna

Vremea capricioasă face ravagii şi în Turcia. Localnicii din Istanbul au fost surprinși de o tornadă puternică, un fenomen rar pentru această zonă.

Tornada a lovit mai multe cartiere ale metropolei cu 14 milioane de locuitori. Vârtejurile apar frecvent în Turcia, dar de obicei, acest lucru se întâmplă în regiunile de litoral din sudul ţării. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri