Mecanicul trenului deraiat în Spania a fost pus sub acuzare. El va fi cercetat în libertate

Data publicării:
jose garzon amo

ACTUALIZARE 23:21 Mecanicul trenului a fost oficial sub acuzare duminică seară, pentru ucidere din culpă. El va fi cercetat în stare de libertate:

Mecanicul trenului deraiat miercuri în nord-vestul Spaniei va fi cercetat în libertate pentru ucidere din culpă. Este decizia luată de un magistrat al Tribunalului din Santiago de Compostela, după mai multe ore de audieri. Judecătorul nu a considerat necesar să emită un mandat de arestare pe numele lui Francisco Jose Garzon Amo, care a recunoscut în instanţă că a fost neglijent.

Paşaportul său şi permisul de conducere au fost confiscate de autorităţile locale, iar suspectul nu are voie să părăsească Spania. Bărbatul trebuie să se prezinte ori de câte ori i se cere la secţia de poliţie sau la judecător.

Francisco Jose Garzon Amo este acuzat că a condus trenul cu viteza de 190 km/oră pe un tronson pe care limita maximă era de 80 de kilometri pe oră, ceea ce a provocat deraierea tuturor celor 13 vagoane. Bilanţul victimelor accidentului a ajuns duminică la 79.

__________________________________________________________________

Considerat principalul vinovat pentru tragedia feroviară de la Santiago de Compostela, mecanicul trenului a fost externat duminică, după trei zile de spitalizare. La audieri, el trebuit să explice de ce nu a încetinit la apropierea de curba în care s-a produs accidentul, deși trebuia să frâneze cu patru kilometri înainte de locul respectiv.

„După ce a părăsit spitalul, mecanicul a fost preluat și se află acum în custodia poliției. A fost reținut și acuzat pentru omor prin imprudență”, a declarat Jorge Fernandez, ministrul de Interne al Spaniei.

Concluziile anchetei vor putea fi elaborate însă abia după examinarea cutiei negre a trenului. „Cutia neagră este în acest moment sub pază, va fi examinată doar de către comisia de investigații”, a declarat în acest sens Ana Pastor, ministrul Transporturilor.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri