Summit extraordinar pe tema crizei din Grecia

Data publicării:
GRECIA FINANTE -AFP Mediafax Foto-ARIS MESSINIS

 

În contextul rezultatului reuniunii miniştrilor de Finanţe din Eurogrup, este urgent să existe o reuniune pentru discutarea situaţiei din Grecia la cel mai înalt nivel politic”, a declarat un oficial european.

Ambasadorii statelor zonei euro vor dezbate vineri situaţia din Grecia.

Miniştrii de Finanţe din statele membre ale zonei euro nu au ajuns la niciun acord cu Grecia, însă membrii Eurogrupului se pot reuni în orice moment dacă Atena va semnala disponibilitate pentru concesii, cancelarul Angela Merkel exprimând speranţa că se va putea ajunge la o înţelegere.

Nu există niciun acord în cadrul Eurogrup. Există semnale puternice că Grecia este deschisă la negocieri serioase, iar membrii Eurogrup sunt pregătiţi să se reunească în orice moment”, a declarat vicepreşedintele Comisiei Europene Valdis Dombrovskis.

Eu sunt convinsă că un acord între Grecia şi creditori este încă posibil”, a transmis cancelarul german, Angela Merkel.

Îmi menţin convingerea că, dacă există voinţă, este posibil. Dacă liderii Greciei au voinţă, un acord este posibil, dar Grecia trebuie să aplice reformele structurale promise”, a spus Merkel.

Ministrul grec al Finanţelor, Yanis Varoufakis, a prezentat joi seară noi propuneri de reforme omologilor săi din zona euro reuniţi în Luxemburg, afirmă un oficial guvernamental grec. „Domnul Varoufakis a prezentat o nouă serie de propuneri”, a declarat un funcţionar guvernamental grec.

Grecia nu va beneficia de o perioadă de graţie dacă nu va plăti datoria de aproape 1,6 miliarde de euro către FMI, scadentă pe 30 iunie, a avertizat directorul general al Fondului Monetar Internaţional, Christine Lagarde, presând astfel statul elen să ajungă la un acord cu creditorii. Programul de asistenţă financiară în valoare de 240 de miliarde de euro, din care Grecia mai are de primit 7,2 miliarde de euro, se încheie pe 30 iunie, în aceeaşi zi în care statul elen trebuie să facă plata către FMI.

Grecia are o datorie totală de 320 de miliarde de euro, dintre care 65% către ţări din zona euro şi către FMI, iar 8,7% către Banca Centrală Europeană (BCE).

Citiți și: GREXIT | Un cutremur financiar care se va resimți și în România

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri