Vladimir Putin se teme de o revoluție „colorată”

Data publicării:
consiliul rus de securitate

În timpul unei reuniuni a Consiliului de Securitate al Rusiei, Vladimir Putin şi-a exprimat temerea că ţara sa ar putea să fie lovită de o revoltă populară precum cele din foste republici sovietice.

Vedem la ce tragice consecinţe a dus valul de aşa-numite revoluţii colorate, şocul care a afectat şi afectează oamenii din statele care au fost supuse experimentelor iresponsabile ale interferenţei ascunse şi uneori directe în vieţile lor. Pentru noi aceasta este o lecţie şi un avertisment. Trebuie să facem tot ce este necesar astfel încât ceva similiar să nu aibă loc în Rusia”, le-a spus Putin subalternilor săi.

Potrivit Reuters, Vladimir Putin se teme că neliniştea din Ucraina ar putea încuraja proteste pe teritoriul Rusiei.

În ciuda ieşirilor publice din ce în ce mai agresive ale lui Vladimir Putin, statele occidentale se feresc să sporească sancţiunile la adresa Rusiei.

Securitatea Europei, pe termen mediu şi lung, nu poate fi asigurată decât împreună cu Rusia. De aceea, sancţiunile nu pot fi un scop în sine. Vom menţine dialogul cu Rusia”, a declarat cancelarul Angela Merkel.

Şi, în timp ce cancelariile occidentale se gandesc la securitatea europei, Moscova atacă din nou NATO pe tema Ucrainei.

„Fără niciun dubiu, este foarte important ca Ucraina să rămână în afara oricărui bloc militar, atât pentru consolidarea stabilităţii în spaţiul euro-atlantic, cât şi pentru protejarea intereselor naţionale ucrainene”, a declarat Serghei Lavrov, ministrul de externe al Federației Ruse.

Afirmaţia a fost calificată de purtătorul de cuvânt al NATO, Oana Lungescu, drept „surprinzătoare şi ruptă de realitate”, din moment ce doar statele membre ale Alianţei îşi pot decide politicile de extindere.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri