ATENTATE LA PARIS. Cel puțin unul dintre teroriști venea din Siria

Data publicării:
PARIS 21 ECHIPE SPECIALE INTERVENTIE GettyImages-497046076-2

Presa franceză a publicat noi imagini de la asaltul poliţiei asupra sălii de concerte Bataclan, unde trei atacatori au ucis peste 80 de oameni, iar apoi s-au aruncat în aer. Locul a fost unul dintre cele şase puncte unde teroriştii au atacat şi pe care anchetatorii le-au verificat ore întregi în căutarea unor indicii despre autorii atentatelor.

François Molins, procurorul general al Parisului: În acest stadiu al anchetei, putem spune că unul dintre terorişti, autor al luării de ostatici din clubul Bataclan, a fost identificat. Este vorba de un individ născut pe data de 21 noiembrie 1985, cunoscut justiţiei pentru delicte de drept comun, pentru că în cazierul său judiciar se regăsesc opt condamnări între 2004 şi 2010 pentru infracţiuni de drept comun. Este vorba de un individ care nu a fost niciodată încarcerat şi care, în 2010, a făcut obiectul unui dosar S pentru radicalizare, dar care nu a fost niciodată implicat într-un dosar de filieră sau de asociere cu infractori terorişti.

Tatăl şi fratele atacatorului identificat au fost reţinuţi aseară de polițiștii francezi care au descins în două localităţi din regiunea pariziană.

Pe de altă parte, două paşapoarte străine, unul egiptean şi unul sirian, au fost găsite lângă cadavrele a doi dintre atacatori. Aseară, poliția elenă a anunțat că cetăţeanul sirian despre care francezii au cerut detalii a fost înregistrat în octombrie în insula Leros.

Anchetatorii spun că atacatorii din sala de spectacole Bataclan le-au spus polițiștilor că actele lor sunt o răzbunare pentru intervenţia Franţei împotriva ISIS.

François Molins, procurorul general al Parisului: În timpul unor scurte negocieri, teroriştii au menţionat Siria şi Irakul.

La rândul ei, Belgia a arestat mai multe persoane. Anchetatorii bănuiesc acum că una dintre cele trei echipe de terorişti venise din această ţară. O mașină închiriată în Belgia și găsită lângă Bataclan i-a condus pe anchetatori la suspecții din țara vecină.

Eric Van Der Sypt, procuror federal belgian: Am deschis un dosar penal pentru atac terorist şi participare la activităţi teroriste. Mai multe mandate de percheziţie şi arestare au fost puse în aplicare.

Coordonarea atacurilor este o certitudine: de la prima explozie de lângă Stade de France, până la ultima, în incinta Bataclan, a trecut mai puţin de o jumătate de oră, scrie France Presse. În plus, toţi atacatorii aveau arme Kalaşnikov şi acelaşi tip de explozibil asupra lor. Este un atac fără precedent pentru Franţa prin amploarea bilanţului, dar şi prin modul de operare: este pentru prima oară când pe teritoriul francez au loc atacuri sinucigaşe.

Citiți și: ATENTATE LA PARIS. Salvat de telefonul mobil

VIDEO. Primele imagini cu victimele părăsind sala de spectacole Bataclan

Atentate la Paris: Muzeele, bibliotecile, instituțiile de învățământ și piețele alimentare din capitala franceză sunt închise

Un român, martor la evenimentele tragice din Paris: Este stare de război, sunt victime pe jos, sunt ambulanțe

Premierul desemnat Dacian Cioloș, reacție după atentatele teroriste de la Paris

TEROARE LA PARIS. Filmul evenimentelor

TEROARE LA PARIS. PESTE 120 DE MORȚI ÎN ATACURI FĂRĂ PRECEDENT

Atacuri dejucate în Franța de la atentatul asupra „Charlie Hebdo”

Atacuri la Paris. Reacția președintelui României și a altor politicieni

TEROARE LA PARIS. Martor al atacurilor: Am auzit două explozii și împușcături. Toată lumea era speriată, alerga peste tot

Atentate teroriste la Paris: Facebook îi ajută pe cei din Franța să-și anunțe prietenii că sunt în siguranță

TEROARE LA PARIS. Starea de urgență, o procedură foarte rară, creată în timpul Războiului din Algeria

Zeci de atentate teroriste în primele luni ale anului 2015

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri