Dmitri Rogozin: Occidentul acţionează în lumea musulmană „ca o maimuţă cu o grenadă”

Data publicării:
Dmitri Rogozin vicepremier rus mfax

Dmitri Rogozin / Foto: Mediafax

Occidentul se comportă cu lumea musulmană ca o maimuţă cu o grenadă”, a scris într-un mesaj postat pe contul său de Twitter Dmitri Rogozin, care coordonează complexul militaro-industrial rus, potrivit Mediafax.

Rusia, o mare putere aliată a regimului lui Bashar al-Assad a avertizat deja marţi că o intervenţie militară va avea consecinţe „catastrofale” pentru ţări din Orientul Mijlociu şi Africa de Nord.

O serie de capitale occidentale conduse de către Statele Unite vizează lovituri împotriva regimului sirian, ca răspuns la un presupus atac chimic comis lângă Damasc, soldat cu câteva sute de morţi.

Şeful diplomaţiei ruse Serghei Lavrov a denunţat luni „consecinţele grave ale intervenţiilor anterioare” occidentale în regiune.

Rusia s-a opus în mod ferm, în 2003, intervenţiei în Irak, unde Statele Unite şi Marea Britanie au efectuat o operaţiune militară care a permis îndepărtarea de la putere a dictatorului Sadam Hussein. Acuzaţiile cu privire la arme de distrugere în masă, agitate cu scopul de a justifica intervenţia, nu au fost susţinute.

În 2011, Rusia a permis occidentalilor să acţioneze în Libia. Însă Moscova şi-a exprimat furia atunci când rezoluţia ONU privind instituirea unei zone de excludere aeriană a fost utilizată pentru a justifica bombardarea poziţilor militare ale dictatorului libian Muammar Gaddafi.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri