Butoiul cu pulbere de la Ferguson. Barack Obama își întrerupe vacanța și anunță o anchetă a Departamentului Justiției

Data publicării:
obama captura

„Departamentul de Justiţie a deschis o anchetă independentă în ceea ce priveşte moartea lui Michael Brown. Angajaţii Departamentului sunt pe teren şi, împreună cu agenţii FBI, folosesc toate resursele disponibile pentru această investigaţie. Însuşi procurorul general va merge miercuri la Ferguson, unde se va întâlni cu agenţii FBI şi angajaţii Departamentului de Justiţie, care conduc investigaţia”, a anunțat președintele american.

„Înţeleg pasiunile şi furia pe care le-a stârnit moartea lui Michael Brown. Dar transformarea acestei furii în lucruri precum furtul, portul de arme de foc şi atacarea poliţiştilor nu face decât să crească tensiunile şi să provoace haos”, a mai spus Barack Obama.

Armata Statelor Unite încearcă să ţină sub control revolta unor localnici din Missouri. Oamenii sunt furioşi pentru că un poliţist alb a împuşcat un tânăr de culoare şi nu este judecat. Indignarea nu poate fi oprită nici de gaze lacrimogene, nici de imaginea militarilor din vehicule blindate. Protestele nu contenesc de o săptămână.

Violenţele au izbucnit după ce protestatarii au aruncat cocteiluri Molotov în direcţia forţelor de ordine. Poliţiştii, echipaţi cu veste antiglonţ, cu măşti de gaze şi escortaţi de vehicule blindate, au intervenit în forţă.

Protestatarii acuză poliţia că nu anchetează corect circumstanţele în care a murit Michael Brown, un băiat în vârstă de 18 ani. Iar familia crede că forţele de ordine încearcă să-l scape de o posibilă acuzare pe cel care a tras în adolescent.

Nu cerem nimic ieşit din comun. Ei îşi doresc ceea ce şi-ar dori orice părinte al cărui copil a fost ucis în plină zi, o anchetă corectă şi imparţială. Ei vor să se asigure că vor ajunge în faţa unui tribunal, că asasinul copilului lor va fi tras la răspundere potrivit legii”, a declarat Benjamin Crump, avocatul familiei lui Michael Brown.

În urma autopsiei a reieşit că Michael Brown a fost împuşcat de cel puţin şase ori, de două ori în cap şi de patru ori în braţul drept. Forţele de ordine susţin că ofiţerul care a tras a fost atacat de adolescent, care a încercat chiar să-i fure arma. FBI-ul a lansat o anchetă federală, în paralel cu cea iniţiată de poliţia locală, pentru a face lumină în acest caz.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri