Hillary Clinton, dată în judecată pentru omor prin imprudență și defăimare

Data publicării:
Hillary Clinton - Guliver GettyImages 1

 

Foto: Gulliver/ Getty Images

Patricia Smith şi Charles Woods susţin, într-o plângere civilă, că serverul privat de e-mail al fostului secretar de stat a contribuit la moartea celor doi cetăţeni americani într-un atac terorist ce a avut loc la 11 septembrie 2012. De asemenea, părinţii o acuză pe prezidenţiabila democrată că i-a defăimat prin intermediul media.

Părinţii celor două victime au fost sprijiniţi în lansarea procesului de către organizaţia conservatoare Freedom Watch.

Patricia Smith şi Charles Woods, care au vorbit împotriva democratei, susţin că neglijenţa gravă de care a dat dovadă fostul secretar de stat în gestionarea informaţiilor confidenţiale primite pe serverul privat de e-mail au dus la identificarea coordonatelor angajaţilor americani ai Departamentului de Stat din Libia.

Asemenea informaţii confidenţiale ar fi putut să fie obţinute de grupări ostile, care au spart cu usurinţă adresa de e-mail neprotejată corespunzător şi au orchestrat atacul asupra ambasadei americane.

Luna trecută, directorul FBI James Comey a anunţat că există o posibilitate ca actori ostili să fi obţinut acces la secrete de stat prin intermediul serverului privat de e-mail al democratei, însă nu există indicii în acest sens.

În urma atentatului asupra ambasadei SUA din localitatea libiană Benghazi au murit patru cetăţeni americani, inclusiv ambasadorul Christopher Stevens.

Sora ambasadorului Christopher Stevens a spus că nu o învinuieşte pe Hillary Clinton pentru moartea acestuia, iar transformarea atacului asupra ambasadei din Benghazi într-o problemă politică este cel puţin nepotrivită.

De asemenea, la începutul acestui an, un comitet al republicanilor din Camera Reprezentanţilor a decis că Hillary Clinton este nevinovată în ceea ce priveşte moartea cetăţenilor americani în timpul mandatului de secretar de stat.

Citiți și:
Dinastia Clinton | Secrete şi scandaluri
PORTRET. Hillary Clinton, fosta Primă Doamnă care vrea să scrie istorie la Casa Albă
Liderul grupului responsabil de atentatul terorist de la Benghazi a fost prins

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri