NATO vrea baze permanente în estul Europei

Data publicării:
Anders Fogh Rasmussen - nato 1

 

Pentru a putea furniza întăriri atât de rapid, ai nevoie de nişte instalaţii de recepţie în ţările gazdă. Astfel, va fi vorba despre prepoziţionarea furniturilor, echipamentului, pregătirea infrastructurii, baze, cartiere generale. Ideea de bază este că, în viitor, veţi observa o prezenţă NATO mai vizibilă în Estul Europei”, a precizat secretarul general.

Anders Fogh Rasmussen nu a spus care sunt ţările care ar putea găzdui bazele respective, în contextul în care România, Polonia şi ţările baltice şi-au exprimat dorinţa de a face acest lucru. Rasmussen a precizat că un anunţ oficial va fi făcut la summitul NATO de luna viitoare.

"Poate avea loc o rotaţie între state, cu o frecvenţă foarte mare. Ideea este ca orice potenţial agresor să ştie, înainte să se gândească să atace un aliat NATO, că va întâlni la frontieră nu doar militari din ţara respectivă, ci şi trupe NATO. Acesta este lucrul important", a precizat secretarul general al blocului militar occidental.

Întrebat dacă vor exista staţionări permanente internaţionale sub steagul NATO în Europa de Est, Rasmussen a spus că "răspunsul scurt este da. Pentru a preîntâmpina orice neînţelegere, eu adaug expresia "atât timp cât este necesar"".

Secretarul general a precizat că forţele pot fi mobilizate în decurs de câteva ore.

300.000 de militari sunt în acest moment dislocaţi în Europa Centrală şi de Est, în timp ce efectivele din vestul continentului numără 1,5 milioane de soldaţi.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri