Stare de urgență la Baltimore după moartea unui tânăr în detenție

Data publicării:
baltimore - 7318426-Hepta Mediafax Foto-Baltimore Sun

Guvernatorul statului Maryland a declarat starea de urgenţă, iar Garda Naţională va fi mobilizată pe străzile din Baltimore. Cel puţin 15 poliţişti au fost răniţi, unii dintre ei fiind în stare gravă. 27 de protestatari au fost arestaţi. Noul procuror general al Statelor Unite a condamnat violenţele, iar preşedintele Barack Obama a fost informat despre situaţie.

Toţi poliţiştii din Baltimore au fost pe străzi noaptea trecută, pentru a încerca să restabilească ordinea, iar pompierii s-au chinuit să stingă incendiile provocate de mulţimea furioasă. Zeci de clădiri şi de maşini au fost avariate de protestatari.

Din cauza distrugerilor semnificative, guvernatorul statului Maryland a declarat starea de urgenţă în Baltimore.

Am declarat starea de urgenţă la cererea autorităţilor din Baltimore. Prin acest ordin, Garda Naţională din Maryland este mobilizată să ajute la restabilirea ordinii şi ca să liniştească situaţia”, a declarat Larry Hogan.

De asemenea, autorităţile din Baltimore au decis să instituie restricţii pe timp de noapte. Astfel, timp de o săptămână, nimeni nu va mai avea voie să circule pe străzile oraşului între orele 22.00 şi 5.00. Regula se aplică atât pentru adulţi, cât şi pentru minori. Singurele excepţii vor fi pentru mersul la locul de muncă sau pentru urgenţe medicale.

Generaţii întregi de oameni au muncit să construiască acest oraş şi nu vrem să-l vedem distrus de huligani”, a spus Stephanie Rawlings-Blake, primarul oraşului Baltimore.

Protestele au început după funerariile lui Freddy Gray, un tânăr de culoare care a murit pe 19 aprilie în timp ce era în custodia poliţiei. Demonstranţii, mai ales tineri de culoare şi membri ai unor bande de cartier, au început să arunce cu pietre în poliţişti şi să jefuiască magazine.

Violenţele au fost condamnate atât de autorităţi, cât şi de localnici.

Ştim că aceştia sunt infractori. Au atacat ofiţeri de poliţie fără să fie provocaţi. Nu le pasă de siguranţa oamenilor care trăiesc în comunitatea lor”, a declarat Eric Kowalczyk, purtător de cuvânt al poliţiei din Baltimore.

„Pot să protesteze şi să spună ce au de spus, dar să distrugă oraşul, mai ales că nu stau aici, nu este în regulă”, afirmă un localnic.

Primele proteste faţă de acţiunile forţelor de ordine din Statele Unite au început anul trecut, la Ferguson. Membrii comunităţii afro-americane consideră că poliţiştii sunt mai brutali cu ei şi cer egalitate în faţa justiţiei, indiferent de etnie.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România de care fuge toată lumea, deși chiriile încep de la 9 lei: "Au zis că nu mai pot sta în...
Digi FM
Florin Negruțiu dezvăluie strategia subtilă a lui Marcel Ciolacu în PSD și politica din spatele alegerilor...
Pro FM
Cât a avut de tras Celine Dion după ziua nunții! "Am mers la doctor. A trebuit să iau antibiotice vreo 3...
Film Now
Ben Stiller spune că a fost terifiat de recenziile îngrozitoare primite în urma lansării filmului „Zoolander...
Adevarul
Scene horror în centrul Londrei. Mai mulți cai plini de sânge și-au aruncat călăreții și au lovit mașini și...
Newsweek
VIDEO 25 de nave rusești staționează în Marea Neagră. Vestea bună: Nu au muniție și drone de atac
Digi FM
Fiica lui Catherine Zeta-Jones, o copie fidelă a mamei sale la 21 de ani. Carys strălucește în rochia mamei...
Digi World
Șase lucruri prin care trece o persoană aflată pe patul de moarte, cu puțin înainte să se stingă. O asistentă...
Digi Animal World
Doi vulturi au fost duși la un centru de reabilitare după ce au fost găsiți beți. Cum au reușit păsările să...
Film Now
Antonio Banderas, impecabil pe covorul roșu la brațul lui Nicole Kimpel. Actorul și iubita lui cu 21 ani mai...