Avertizări de călătorie pentru Turcia, de luni

Data publicării:
atac Istanbul Ataturk8 Getty

Iulian Fota, fost consilier prezidențial: „Au fost informaţii pe mai multe canale, inclusiv Departamentul de Stat a avut luni avertizări de călătorie pentru Turcia, dar niciuna din informaţiile disponibile nu a fost atât de exactă, de precisă încât să poată fi folosită pentru a se preveni atentatul din Istanbul. Informaţiile au fost generale, vagi şi în general pentru serviciul de securitate o informaţie vagă este ca şi cum n-ai avea-o. Nu te îndrumă spre o anumită direcţie sau un anumit obiectiv.”

Iulian Fota consideră că informaţiile preliminare par să indice Statul Islamic. „Dacă este aşa, lucrurile sunt foarte îngrijorătoare şi la Istanbul vedem o escaladare a tipului de atentate pe care le-am avut până acum. Trebuie să ne uităm un pic şi la regiune pentru că nu a fost numai Istanbulul. În ultimele două zile au fost mai multe atentate: în Yemen, prin Liban. Se pare că din cauza pierderii de teren din Irak, pentru că acolo ştim foarte bine că Statul Islamic pierde teren, este posibil ca Statul Islamic să încerce să marcheze puncte pe alte planuri, declanşând o campanie teroristă în mai multe ţări, în special în ţările din regiune pentru că acolo au capabilităţi mai mari, pot opera mai uşor şi Turcia a fost întotdeauna o ţintă preferată pentru ei.”

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri