Doliu național în Africa de Sud după moartea lui Nelson Mandela, primul președinte de culoare din istoria țării

Data publicării:
6270320-AFP Mediafax Foto-ALEXANDER JOE

 „Compatrioţi sud-africani, iubitul nostru Nelson Mandela, preşedintele fondator al naţiunii noastre democratice, a murit. Naţiunea l-a pierdut pe cel mai ilustru fiu al său”, a fost anunțul actualului președinte al Africii de Sud, Jacob Zuma.

Nelson Mandela s-a stins în locuinţa sa din Johannesburg, înconjurat de familie. În ultimele două luni, fostul preşedinte a fost în stare critică, după ce a fost spitalizat din iunie până în septembrie, din cauza unei infecţii pulmonare.

La Washington, Barack Obama, primul preşedinte de culoare al Statelor Unite, l-a omagiat pe eroul luptei împotriva segregaţiei rasiale.

„Am pierdut unul dintre oamenii cei mai influenţi, cei mai curajoşi şi una dintre fiinţele omeneşti cele mai bune cu care am fost contemporani pe acest Pământ. El nu ne mai aparţine, aparţine eternităţii. Nu-mi pot imagina propria viaţă fără exemplul lui”, a declarat Obama.

Şi premierul britanic David Cameron a salutat memoria fostului preşedinte sud-african, laureat al premiul Nobel pentru pace: „Una dintre cele mai mari lumini ale lumii s-a stins. Nelson Mandela nu a fost doar un erou al vremurilor noastre, ci un erou al tuturor timpurilor”.

Vestea morţii lui Nelson Mandela a scos în stradă mii de oameni, în Africa de Sud. Mulţi s-au adunat în faţa locuinţei fostului preşedinte, din Johannesburg. În Soweto, oraşul unde Mandela a locuit mai mulţi ani, localnicii i-au celebrat viaţa prin cântece şi dans.

Nelson Mandela s-a retras de pe scena politică din Africa de Sud în anul 2004. De atunci, sud-africanii l-au văzut foarte rar. Ultima apariţie publică a fost în 2010, cu ocazia Campionatului Mondial de Fotbal. În ultimii trei ani, Nelson Mandela a fost sub tratament din cauza unor complicaţii pulmonare, urmare a unei tuberculoze contractate în închisoare.

Mandela, un simbol și pentru români

Liderul sud-african a fost un exemplu şi pentru români. Ilie Năstase este românul care l-a cunoscut pe Nelson Mandela şi pentru care Madiba, aşa cum îi spuneau prietenii, a fost în primul rând un om şi apoi un lider important al lumii.

Un om umil, care a stat 27 de ani în închisoare şi a ieşit de acolo cu aceeaşi bunătate. În România există fundaţia Nelson Mandela, care îi ajută pe cei aflaţi în nevoie.

„Îl cunoşteam destul de bine. Primul slogan pe care ni l-a spus a fost că "voi, sportivii, sunteţi singurii care puteţi să schimbaţi lumea". Era foarte umil, un om foarte bun cu toată lumea, şi cu copiii, la fel îi trata pe toţi. Tot ce a pățit în cei 27 de ani, cred că oricine dintre noi ieşeam cu răutate în noi, el nu”, a spus fostul tenismen Ilie Năstase.

„Şi-a câştigat respectul foştilor duşmani, dar şi al prietenilor. Este un lucru rar, extrem de rar în viaţa internaţională şi, din acest punct de vedere, respectul nostru infint pentru această figură emblematică a lumii contemporane. La schimbarea lumii, în 1990, Nelson Mandela s-a putut gândi la libertate”, a afrimat Cristian Diaconescu, fost ministru de Externe.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri