Edward Snowden a cerut azil în Ecuador 

Data publicării:
snowden - 5771437-AFP Mediafax Foto-The Guardian-3

Patino a făcut publică cererea lui Snowden din Vietnam, unde se afla duminică într-o vizită oficială.

Snowden, care este căutat de justiţia din Statele Unite după ce a livrat mai multe informaţii despre operaţiunile americane de supraveghere electronică, a părăsit duminică Hong Kong, unde se refugiase. Acesta a sosit la Moscova cu un zbor al companiei ruse Aeroflot.

Presa rusă a indicat că ar putea fi în tranzit către Caracas via Havana.

Site-ul WikiLeaks a afirmat într-un comunicat că "este în drum spre republica Ecuador".

Snowden, a cărui extrădare Statele Unite au solicitat-o în zadar Hong Kong-ului, s-a evaporat după sosirea la Moscova. Acesta nu se afla printre pasagerii care au trecut prin controlul paşapoartelor la terminalul F al aeroportului Moscova-Şeremetievo, conform unei jurnaliste AFP.

Jurnaliştii AFP au văzut o maşină diplomatică purtând un steag ecuadorian în faţa terminalului însoţită de un 4x4.

Postul de televiziune publică Rusia 24 a apreciat că Edward Snowden ar putea să îşi petreacă noaptea la o ambasadă a unei ţări sud-americane din Moscova.

Ecuadorul a acordat deja azil politic la 16 august fondatorului WikiLeaks, Julian Assange, care este de asemenea căutat de Statele Unite pentru că a dezvăluit numeroase mesaje diplomatice.

Cibermilitantul australian s-a refugiat din iunie 2012 la ambasada Ecuadorului de la Londra, pentru a evita o extrădare în Suedia pentru o acuzaţie de viol pe care acesta o neagă, temându-se că va fi transferat ulterior în Statele Unite unde riscă închisoare pe viaţă.

În ultimele zile, Assange şi-a declarat public susţinerea pentru Edward Snowden, a cărui inculpare pentru spionaj de către justiţia americană a denunţat-o sâmbătă, făcând apel la "statele curajoase" să se ofere voluntare pentru a îi acorda azil.  

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri