Elie Wiesel a murit la 87 de ani

Data publicării:
elie wiesel 2

Anunţul a fost făcut de Memorialul Holocaustului Yad Vashem, sâmbătă seara.

În România, Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului îi poartă numele.

Elie Wiesel a fost un prolific scriitor, autor al peste 50 de opere, evreu-american de origine română, profesor, filosof, ziarist, eseist şi activist pentru drepturile omului.

El este cunoscut în special pentru biografia sa, „Noaptea”, în care autorul rememorează experienţele sale din lagărul de exterminare de la Auschwitz.

Succesul cărţii sale se explică şi prin faptul că lucrarea se bazează pe experienţa şi trăirile sale ca prizonier la Auschwitz, Buna şi lagărele de concentrare de la Buchenwald.

Laureat al Premiului Nobel pentru Pace

În anul 1986 a fost distins cu Premiul Nobel pentru Pace, fiind supranumit de către Comitetul norvegian Nobel „mesager pentru omenire”. Acest lucru datorită faptului că, prin lupta sa pentru a se împăca cu „experiența personală de umilire totală și de dispreț total față de umanitate afișate în lagărele de concentrare ale lui Hitler”, precum și prin nenumăratele „lucrări practice în cauza păcii”, Wiesel a transmis un mesaj puternic „de pace, ispășire și demnitate umană” omenirii. În anul 1996 a fot numit membru al Academiei de Artă și Literatură din România.

Elie Wiesel a fost și președintele Consiliului Consultativ al ziarului Algemeiner Journal.

Elie Wiesel s-a născut în România, la Sighetu Marmaţiei, la 30 septembrie 1928, fiind singurul băiat și totodată al treilea copil dintre cei patru ai Sarei și ai lui Șlomo Wiesel. Familia Wiesel se ocupa de comerț, având o băcănie, aceasta fiind sursa lor de existență. Orașul Sighet, în acea perioadă avea o majoritate evreiască de 38,6%.

Numărul A-7713

Elie Wiesel a început încă din copilărie, la sugestia tatălui său, să învețe ebraica. Asta cu atât mai mult cu cât, de mic a urmat studii religioase, aceastea făcându-se exclusiv în idiș și ebraică. În familia Wiesel se vorba în idiș, adesea citeau presă care era scrisă în germană, iar la bacănia familiei se vorbea, în funcție de cum o impunea situația, maghiară și română, se arată în pagina oficială dedicată lui Elie Wiesel de site-ul Institutului Naţional pentru Studierea Holocaustului.

„La vârsta de 15 ani identitatea i-a fost asociată cu numărul A-7713. Ce înseamnă acest lucru? În aprilie 1944, Elie alături de întreaga sa familie a fost internat într-un lagăr de concentrare. O lună mai târziu, pe 16 mai 1944, cu toții au fost tansportați la Lagărul de exterminare Auschwitz-Birkenau, unde i s-a tatuat pe brațul stâng numărul A-7713.

Lagărul

În lagăr, femeile erau separate de bărbați și astfel, imediat după ce au ajuns acolo, mama și sora sa, în vârstă de 7 ani, au fost despărțite de restul familiei, Elie și cu tatăl său ramânând împreună și fiind obligați să facă muncă silnică în fabrica ce aparținea complexului Auschwitz III Monowitz, Buna-Werke. Mai târziu a aflat că cele două fuseseră exterminate”, se mai arată în pagina Institutului dedicată lui Elie Wiesel.

Elie Wiesel s-a aflat întotdeauna în primele rânduri pentru a condamna acţiunile criminale ale guvernelor nedemocrate, pentru a opri acţiuni de distrugere a unor comunităţi etnice din Europa, Africa sau Asia.

Tatăl lui Elie Wiesel nu a rezistat prea mult și în timp ce Armata Roșie se îndrepta spre Auschwitz, iar deținuții evreii au fost trimiși în „Marșul Morții” spre lagărul Buchenwald, a murit de extenuare, dizenterie și inaniție.
 
Elie, însă, a supraviețuit și la 11 aprilie 1945, grav bolnav, inanizat și în depresie, a fost eliberat de către armata americană. S-a stabilit la Paris unde a studiat, la Sorbona, literatură, psihologie și filizofie. În tot acest timp s-a întreținut predând lecții de ebraică și dirijând corul unei sinagogi. Tot la Paris și-a făcut și debutul în jurnalism, inițial în presa scrisă, în ziarele evreiești-franceze, mai apoi ajungând reporter, în limba ebraică, la cel mai mare ziar israelian. Parisul a mai însemnat pentru Elie Wiesel și regăsirea cu cele două surori mai mari, care erau într-un orfelinat francez.  
 
Elie Wiesel și una dintre surorile sale s-au stabilit în America, iar cealaltă la Montreal, Canada.
 
 
 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri