Filmul atacului terorist de la Istanbul 

Data publicării:
atac Istanbul Ataturk2 Getty

 

FOTO: Gulliver/GettyImages

Cei trei atacatori au ajuns la aeroport cu puțin timp înainte de ora locală 22.00 și, după ce s-au dat jos dintr-un taxi, au intrat în sala de așteptare a terminalului sosiri internaționale, înarmați și purtând veste cu explozibil.

Cel puțin unul dintre ei a deschis focul înainte să se apropie de zona în care se făceau primele verificări de securitate.

„Trăgea în oricine îi apărea în cale. Era îmbrăcat în negru. Nu avea mască pe față. Mă aflam la 50 de metri distanță de el. Ne-am ascuns după o tejghea, dar m-am ridicat și mă uitam în continuare la el. Apoi s-au auzit două explozii una după altă și el a îmcetat să mai tragă”, le-a povestit jurnaliștilor de la Reuters un turist sud-african, Paul Roos, în vârstă de 77 de ani.

„S-a întors și a început să se apropie de noi. Își ținea arma ascunsă în haină. A privit temător în jur să vadă dacă încearcă cineva să îl oprească și a cobobât pe scările rulante”, a adăugat acesta.

Potrivit New York Times, bărbatul a fost ulterior împușcat în parcarea aeroportului, dar a reușit, totuși, să detoneze vesta cu explozibil.

Când Paul Roos a auzit exploziile, ceilalți doi atacatori se aruncaseră și ei în aer, după un schimb de focuri cu polițiștii care asigurau securitatea pe Aeroportului Internaţional Ataturk. Primii se apropiaseră de zona în care se aflau primii polițiști și aceștia au încercat să îi oprească.

 36 de persoane și-au pierdut viața în urma atacului și alte 147 au fost rănite.

„Atacurile teroriste care au avut loc ieri noapte pe Aeroportul Atatürk din Istanbul reprezintă o atrocitate. Zeci de oameni și-au pierdut viața și peste 140 au fost răniți, în urma unui act de cruzime îndreptat împotriva unor cetățeni nevinovați. Îmi exprim cele mai sincere condoleanțe pentru familiile îndurerate și suntem alături de cei care se luptă în acest moment pentru viața lor. Astfel de atentate trebuie să fie prevenite, iar țara noastră este și va rămâne în continuare un partener angajat în lupta internațională împotriva terorismului”, a scris președintele Klaus Iohannis, pe Facebook.  

Citiţi şi:

Victor Ponta, despre atentatele din IstanbulEram în mașină, la 10 minute de aeroport

VIDEO. Momentul exploziei de pe Aeroportul Ataturk

TURCIA - Români blocaţi în zona liberă din aeroport. Guvern: S-a organizat celulă de criză la nivelul Consulatului

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri