O nouă ediţie a săptămânalului francez Charlie Hebdo va apărea miercurea viitoare: ”Vom continua”

Data publicării:
teanc charlie-1

"Vom continua, am decis că săptămânalul va fi publicat şi săptămâna viitoare. Suntem cu toţii de acord", a declarat editorialistul Patrick Pelloux, care este şi specialist în medicina de urgenţă. Acesta a precizat că echipa publicaţiei urmează să se întâlnească în viitorul apropiat, scrie Mediafax.

"Îl vom face la noi, ne vom descurca", a spus acesta, precizând că redacţia nu este accesibilă, fiind în derulare ancheta privind atacul de miercuri.

"Este foarte greu, cu durerea noastră, cu temerile noastre, dar o vom face oricum, pentru că această prostie nu va câştiga. Charb (directorul publicaţiei, ucis miercuri în atac, n.r.) a spus întotdeauna că săptămânalul trebuie să fie publicat, indiferent de situaţie", a continuat Pelloux, cu o voce stinsă.

Echipa care a rămas la Charlie Hebdo s-a reunit joi, în jurul prânzului, pentru a discuta despre viitorul publicaţiei, a explicat pentru AFP Gerard Biard, redactor-şef al săptămânalului.

"Vom lansa ceva săptămâna viitoare, nu ştim încă exact sub ce formă", a declarat Biard.

12 persoane (11 bărbaţi şi o femeie) au murit, iar alte 11 au fost rănite, miercuri, într-un atac comis de indivizi înarmaţi cu arme automate şi lansatoare de rachete la sediul parizian al revistei satirice Charlie Hebdo. Printre decedaţi se numără directorul publicaţiei, Stéphane Charbonnier (Charb), şi alţi trei cunoscuţi caricaturişti - Jean Cabut (Cabu), Bernard Verlhac (Tignous) şi Georges Wolinski (Wolinski).

Atentatul nu a fost revendicat, dar autorii săi au urmat, se pare, ordine ale organizaţiei extremiste Stat Islamic, împotriva căreia Franţa este angajată militar în Irak. Pe de altă parte, martorii citaţi de presa franceză au declarat că redacţia publicaţiei Charlie Hebdo a fost atacată de simpatizanţi ai reţelei teroriste Al-Qaida.

Şapte persoane se află joi în arest preventiv în cadrul anchetei privind atacul, a anunţat ministrul francez de Interne, Bernard Cazeneuve. Potrivit AFP, o sursă judiciară a declarat, la rândul său, că miercuri seară au fost reţinute şapte persoane, bărbaţi şi femei din anturajul a doi fraţi identificaţi drept presupuşii autori ai atacului şi care încă nu au fost găsiţi. Locul unde au fost efectuate aceste reţineri nu a fost precizat.

Poliţia franceză a publicat fotografiile celor doi fraţi suspectaţi că ar fi autorii atacului şi care fac obiectul unor "mandate de căutare", Cherif şi Said Kouachi, în vârstă de 32, respectiv 34 de ani, şi a făcut apel la mărturiile persoanelor care au asistat la atac. Cei doi suspecţi "sunt probabil înarmaţi şi periculoşi", a avertizat prefectura de poliţie din Paris.

Presupusul lor complice, Hamyd Mourad, în vârstă de 18 ani, s-a predat poliţiei la Charleville-Mézières, în nord-estul Franţei, "după ce şi-a văzut numele circulând pe reţelele de socializare", a anunţat o sursă apropiată dosarului.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri