Tensiuni în Crimeea. Steagul Rusiei a fost arborat pe clădirea Parlamentului. V. Ianukovici: Crimeea nu acceptă anarhia

Data publicării:
stgg

ACTUALIZARE 13.39. Secretarul general al NATO, Anders Fogh Rasmussen, s-a arătat îngrijorat de evenimentele din Crimeea și a cerut Rusiei să se abțină de la orice acțiuni care ar putea duce la escaladarea tensiunilor.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Potrivit Ministerului Sănătății de la Kiev, două persoane și-au pierdut viața și 35 au fost rănite în ciocnirile care au avut loc în apropierea Parlamentului din Simferopol.  

ACTUALIZARE 12.31. Viktor Ianukovici a susținut, joi, că este încă președintele legitim al Ucrainei și a făcut apel la restabilirea ordinii constituționale. El a cerut Rusiei să îi garanteze „securitatea personală”, temându-se de acțiunile extremiştilor.   

Într-o declarație citată de Interfax, acesta s-a referit și la evenimentele din Crimeea. „Este evident că sud-estul Ucrainei și Crimeaa refuză să accepte anarhia”, a mai spus V. Ianukovici. Presa rusă scrie că el s-ar afla într-un sanatoriu de lângă Moscova.   

ACTUALIZARE 12.20. Mai mulți indivizi înarmați au arborat steagul Rusiei pe clădirea Parlamentului din Simferopol, unde au amplasat și o pancartă cu mesajul „Crimeea este Rusia”, scrie The Guardian.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Reprezentatul diplomației ruse în Ucraina a fost convocat la Ministerul de Externe din Kiev, pentru consultări urgente privind situația din Crimeea, adaugă sursa citată.  

ACTUALIZARE 10.40. Preşedintele interimar ucrainean Oleksandr Turcinov a avertizat Flota rusă la Marea Neagră împotriva oricărei „agresiuni militare”.  


Doi oameni au murit şi 20 au fost răniţi în încăierări. Moscova pare să aştepte doar un pretext pentru a interveni în Crimeea. Vladimir Putin a cerut armatei să intre în stare de alertă, pentru o serie de manevre militare care nu fuseseră anunţate.  

În faţa Parlamentului din Simferopol au stat faţă în faţă două tabere de protestatari, despărţite de cordoane de poliţie. De o parte, tătarii care cer autorităţilor din Crimeea să asigure unitatea Ucrainei şi să nu alimenteze ideile de secesiune. De cealaltă parte, cei care nu sunt mulţumiţi de schimbarea regimului la Kiev au fluturat steagul Rusiei.

La Sevastopol, unde este staţionată flota Rusiei, au fost sporite măsurile de securitate, iar jurnaliştii străini aflaţi în oraş spun că miliţiile pro-ruse fac controale pe străzi.

Şi la Harkov, în estul ţării, locuitorii care nu recunosc noile autorităţi de la Kiev au arborat steagul Rusiei pe clădirea primăriei.

Primii trei preşedinţi ai Ucrainei, Leonid Kravciuk, Leonid Kucima şi Viktor Iuşcenko au denunţat orice apel de rupere a Crimeei de ţară şi au atras atenţia că acesta este un scenariu politic periculos pentru întreaga regiune.

Un semnal de alarmă trage şi fostul preşedinte georgian, Mihail Saakaşvili, unul dintre liderii din regiune care a simţit pe pielea sa ce înseamnă supărarea rusă.

„Vestea cea proastă este că Putin va întreprinde acțiuni în Crimeea. Vestea cea bună este că ucrainenii deja știu ce va face acolo. A testat asta în Osetia de Sud și Abhazia”, spune Mihail Saakașvili, fostul preşedinte al Georgiei.

În plus, Saakaşvili este de părere că Moscova vede Crimeea ca pe o punte de legătură între Transnistria și teritoriul Federației Ruse, iar acesta este unul dintre motivele pentru care, ruşii nu vor renunţa la influenţa pe care o au în această regiune.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cât a ajuns să coste să-ți construiești o casă de 50 mp: Prețurile la materiale de construcție, dar și...
Digi FM
O româncă stabilită de 12 ani în Spania a crezut că este curtată de Brad Pitt: „Se juca foarte mult cu...
Pro FM
Declarația surprinzătoare a lui Randi: "Nu am iubit niciodată. Nu e greu să trăiesc așa". Nu crede nici în...
Film Now
Leonardo DiCaprio și Vittoria Ceretti și-au dus relația la un alt nivel. Modelul în vârstă de 25 de ani și-a...
Adevarul
„Lâna de aur", cel mai scump material textil natural din lume. Firul de Vicuña se vinde la gram, la fel ca...
Newsweek
VIDEO Franța face o muniție specială pentru avioanele F-16 din Ucraina. Ce bombe îi lovesc pe ruși?
Digi FM
Carne de pui îngălbenită artificial pentru a părea mai bună. “Unii dintre pui sunt vopsiți prin hrănire...
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Momentul când o pisică reușește să evadeze dintr-o cușcă a devenit viral: „E ca un spion. Nimic nu o poate...
Film Now
Keanu Reeves și iubita lui, Alexandra Grant, fotografiați când se sărută. Starul din „Matrix” pare să-și fi...