Apel disperat la poliţie: Mi s-a furat pokemonul!

Data publicării:
pokemoni

 

A doua zi după lansarea Pokemon Go în Marea Britanie, poliţia din Gloucestershire a primit un apel disperat de la un jucător. Bărbatul a sunat la 999 la ora locală 11:15 şi a reclamat... că cineva i-a furat pokemonul pe care îl urmărea, scrie BBC.

În Wiltshire, mai mulţi adolescenţi plecaţi în urmărirea unui personaj virtual al jocului au intrat într-o reţea de tunele subterane şi au rămas blocaţi la 30 de metri sub pământ.

Poliţia din Irlanda de Nord a lansat un apel către jucători, cărora le-a cerut să nu încalce proprietăţi private în timp ce urmăresc pokemoni.

În Nottinghamshire, poliţia a primit în ultimele zile mai multe apeluri de la cetăţeni care au reclamat „activităţi suspecte”. Erau, desigur, utilizatori au jocului care a provocat o adevărată isterie în toată lumea.

Câţiva studenţi din Manchester, preocupaţi să urmărească pokemoni cu telefoanele lor mobile, au fost victimele unor răufăcători care i-au ameninţat cu cuţite şi i-au jefuit.

În South Yorkshire, mai mulţi „căutători” au ajuns la poliţie, după ce au declanşat sisteme de securitate atunci când au intrat într-un complex industrial din Doncaster.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri