DESCOPERIRE. O exoplanetă ce ar putea găzdui viață. Cum ar trăi pământenii acolo

Data publicării:
Kepler 62f nasa

 

FOTO: NASA

Am descoperit că pe această planetă ar putea exista mai multe variante de condiții atmosferice care să permită să fie suficient de cald pentru a exista apă în stare lichidă la suprafață. Este vorba de o candidatură puternică la titlul de planetă locuibilă”, a precizat coordonatorul acestui strudiu, Aomawa Shields, cercetător postdoctoral la Universitatea California din Los Angeles, potrivit Agerpres.

Dr. Shields, alături de colegi de la Universitatea din Washington, a ajuns la concluzia că planeta Kepler-62f, care este cu aproximativ 40% mai mare decât Pământul, face parte dintr-un grup de cinci exoplanete aflate pe orbita unei stele mai mici și mai reci decât Soarele, fiind cea mai îndepărtată dintre planetele de pe orbita stelei sale. Dimensiunile acestei planete sugerează că ar putea fi telurică și că ar putea dispune de mări și oceane.

Perioada de revoluție a acestei planete este de 267 de zile, distanța față de steaua sa fiind similară celei la care se află planeta Venus față de Soare. Diferența este însă legată de faptul că steaua pe orbita căreia se află această planetă este mai mică și mai rece decât Soarele și astfel așa-numita „zonă de aur”, distanța optimă la care apa poate exista în stare lichidă, este mai apropiată de stea decât în cazul sistemului nostru solar.

Oamenii de știință au apelat la modele climaterice existente pentru a simula condițiile de pe această planetă și au folosit modelul computerizat HNBody pentru a-i calcula caracteristicile orbitale.

Pornind de la aceste informații echipa condusă de Dr. Shields a creat o serie de simulări computerizate ale planetei în funcție de trei tipuri diferite de condiții. Prima dintre simulări a luat în considerare o planetă cu o atmosferă la fel de densă precum cea terestră sau chiar mai densă. În cea de-a doua simulare au fost luate în considerare posibilele concentrații de dioxid de carbon din atmosferă, de la un nivel similar celui înregistrat pe Terra până la de 2.500 de ori mai mult. Cea de-a treia simulare a ținut cont de diferite configurații posibile ale orbitei acestei planete.

Conform concluziilor acestui studiu, există mai multe scenarii conform cărora exoplaneta Kepler-62f ar putea găzdui viață, diferențele dintre aceste scenarii fiind legate de concentrația de dioxid de carbon din atmosferă. Spre exemplu, dacă atmosfera acestei planete ar fi de trei până la cinci ori mai densă decât a Pământului și ar fi compusă în întregime din dioxid de carbon, atunci planeta ar putea susține viață în mod permanent. Dacă Kepler-62f dispune ar dispune de un volum de dioxid de carbon în atmosferă similar celui de pe Pământ, atunci viața ar fi posibilă temporar, pe anumite porțiuni ale orbitei sale.

„Dacă (această planetă) nu dispune de un mecanism prin care să genereze foarte mult dioxid de carbon în atmosfera sa pentru a menține o temperatură propice vieții (prin efect de seră) și ar avea doar, să spunem, tot atât dioxid de carbon precum Pământul, atunci anumite configurații orbitale i-ar permite lui Kepler-62f să ajungă temporar, în anumite perioade ale anului, la temperaturi de peste 0 grade Celsius. În aceste perioade gheața acumulată în restul anului se poate topi”, conform lui Shields.

Până în prezent astronomii au identificat peste 2.300 de exoplanete, dar doar câteva zeci sunt potențial locuibile. Misiunea Kepler a costat 600 de milioane de dolari și a fost lansată în 2009. Până în prezent a urmărit peste 150.000 de stele în căutarea eventualelor planete aflate pe orbita acestora.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri