25 de ani de la „Duminica Orbului”, ziua primului vot democratic postcomunism

Data publicării:
iliescu roman 1990

Confuzi, emotivi şi plini de aşteptări. Aşa au întâmpinat românii primele alegeri libere, la nici şase luni de la prăbuşirea comunismului. În faţa unei ţări fără un conducător ales prin vot liber exprimat, românii au avut trei opţiuni.

Trei candidaţi proveniţi din culturi fundamental diferite.

Primul, Ion Iliescu. Susţinut de Frontul Salvării Naţionale, Ion Iliescu era, în 1990, la 60 de ani, candidatul cel mai tânăr. Era fost şef al Asociaţiei Studenţilor Comunişti, fost secretar de partid comunist, fost ministru, dar şi disident din interiorul Partidului Comunist Român.

Să conlucrăm la edificarea acestui program de renaştere a ţării pe baze noi, pentru a structura o veritabilă democraţie, pentru a însănătoşi economia, pentru a însănătoşi viaţa spirituală, climatul moral al societăţii româneşti”, își anunța programul Ion Iliescu, la dezbaterea electorală.

Sigur, fost membru al nomenclaturii, fost membru al ierarhiei de partid, în ultima vreme dat oarecum la o parte, nu mai era un decident în spațiul reprezentat de Partidul Comunist, 89 îl găsește director la o editură, Editura Tehnică, dar sigur, cu un anumit bagaj ideologic, politic și educațional”, explică politologul Alexandru Radu.

„Venise valul ăla de simpatie, în care o dată, de bucurie că am scăpat de Ceauşescu şi a doua, că a venit Iliescu, că ştiam noi că Iliescu - ăla, o să vină şi o să facă din ţara asta, o să facă lapte şi miere! Ce lapte şi miere să facă din ţara asta?”, spune Simion Nistor Stan.

„Ion Iliescu ne-a fascinat, pentru că noi, muncitorimea, am crezut că o să se schimbe nu toată ţara, nu toată conducerea, se schimbă omul, în loc de Ceauşescu va veni Iliescu. Fiind mai tânăr, mai cu alte concepţii, am zis că o să fie bine, dar a fost cu totul invers”, mărturisește Dorel Spătariu.

Domnul cu papion

Cel mai în vârstă dintre candidaţi, ţărănistul Ion Raţiu, domnul cu papion, venea la cei 73 de ani ai săi să îi înveţe pe români ce înseamnă democraţia. Se întâmpla după 50 de ani pe care îi petrecuse la Londra, unde era un om de afaceri prosper şi fondase în anii '80, Uniunea Mondială a Românilor Liberi.

Ion Rațiu spunea, la 17 mai 1990, la dezbaterea electorală finală:

„Toată viaţa mea am luptat pentru democraţie. Am plecat din ţară când eram tânăr, m-am opus totalitarilor de dreapta şi pe urmă m-am opus totalitarilor de stânga.

Și voi lupta ca să caut să aduc elementul esenţial al democraţiei, care nu este jocul numerelor, cifrelor, cine are majoritate şi cine dintre noi trei o să aibă numărul cel mai mare de voturi.

Democraţia însemnează o înţelegere că omul este în centrul societăţii şi toate instituţiile se învârt în jurul lui.

Democraţia însemnează că îl asculţi pe om şi pe urmă îi respingi punctul de vedere. Democraţia se poate, chintesenţa democraţiei se poate exprima într-o singură frază: voi lupta până la ultima mea picătură de sânge ca să ai dreptul să nu fii de acord cu mine. Dacă eşti în stare să faci treaba asta, atunci am început să învăţăm ce însemnează democraţia”.

„Din punctul meu de vedere, puțin dubios”, comentează Alexandru Renea.

Alexandru Renea l-a cunoscut pe Ion Raţiu tocmai la Londra. Din Capitală, Alexandru Renea plecase în Regatul Unit, cu familia, din anii '70, pe când avea 36 de ani.

„Ascultam la radio şi eram disperat de ce se întâmplă în ţară şi mă gândeam dacă e sigur să vii sau nu, că nu aveam încredere. Când am hotărât să rămân la Londra, am avut o întâlnire cu el, m-a sfătuit cineva să mă duc să-l întreb ce e de făcut. Și mi-a spus hotărăşti singur, mai bine du-te înapoi! Am băut un ceai amândoi, lângă biroul lui din centrul Londrei. Era foarte bogat, foarte bogat, din familia .. fabrică mare de geamuri, de sticlă, şi am observat că a luat un bon mic de la casierie să-l deconteze şi aia m-a pus pe gânduri, m-a decepţionat puţin...şi avea şi un fel, un defect de a vorbi. Parcă nu vorbea destul de convingător”, își amintește Alexandru Renea.

„Cine ştia de Raţiu, când auzeam ăla cu papion? Cine auzea de Câmpeanu? Ce au pătimit şi ce au făcut şi ce închisori au făcut... Spuneţi-mi mie, cine păstrează amintirea celor care au stat în închisori? Și într-adevăr, ăia au luptat pentru ţară, au luptat pentru popor sau pentru binele copiilor? Unde sunt? Îi cunoaşte cineva, ştie cineva de ei? Nimic, nimic, daţi uitării”, spune Simion Nistor Stan.

Radu Câmpeanu era fostul lider al tinerilor liberali înainte de al Doilea Război Mondial, reîntors în ţară după Revoluţie. Radu Câmpeanu fusese arestat de comunişti în 1948. În anii 60, după eliberare, a emigrat la Paris.

„Eu când am venit, am venit în ţară, am venit cu un entuziasm, cu un entuziasm şi un idealism nepotrivit cu vârsta pe care o aveam. Dacă aveam 30 de ani aşa ca d-voastră, cum sunteţi, bine, era bine. Dar venisem aşa, cu un entuziasm extraordinar şi am fost primit foarte frumos, trebuie să recunosc. Veneau când vorbeam la Iaşi, la Cluj, la Timișoara, mii şi mii de oameni şi mă ascultau cu plăcere”, povestește Radu Câmpeanu.

Timișoara, notă aparte în peisaj

Eram membru liberal din ianuarie 1990, iar Timişoara a fost capitala opoziţiei inclusiv la 20 mai, la scor. În Timişoara a fost singurul loc în care FSN-iștii au fost cei alungaţi din Piaţa Unirii de la miting, spre deosebire de restul ţării, unde peste tot partidele de opoziţie au avut probleme. Aici aproape jumate din cei care au votat au votat cu partidele de opoziţie, partidele istorice, PNL a avut un scor incredibil de 32 la sută în Timişoara şi 20 la sută în judeţ la Senat, 17,7% la Cameră, un scor cu care nu ne-am mai întâlnit de atunci, în Timişoara cel puţin niciodată, mai erau şi cei de la ţărănişti, astfel că Timişoara a rămas capitală şi a opoziţiei, şi a Revoluţiei, cum spuneam noi, deoarece opoziţia noastră o consideram ca o continuare a Revoluţiei”, spune Ovidiu Drăgănescu, fost prefect de Timiş.

„A fost o oportunitate și Rațiu. A fost și Câmpeanu. Nu zic că nu a fost, dar când noi veneam...pfoaaaa, ce o să face noi, ce o să facem noi din țara asta bogată și unde o să ajungem!”, spune Simion Nistor Stan.

Ziua recordurilor electorale

După două luni de campanie electorală, 17 milioane de români erau invitaţi la urne. Alegerile erau urmărite de peste 300 de observatori străini şi de sute de jurnalişti de peste hotare. Entuziasmul românilor nu a fost egalat până astăzi. Prezenţa enormă la vot a făcut ca programul mai multor secţii de votare să fie prelungit până spre miezul nopţii.

Primele alegeri libere, în cifre

(Sursă: Biroul Electoral Central)

17.200.722 - total alegători

14.826.616 (86, 19%) - prezenţa la vot

42 de circumscripţii electorale/ 12.630 de secţii de votare

360 de observatori străini acreditaţi

Alexandru Radu, politolog, explică: „Ziua votului a fost liniştită în comparaţie cu campania, cu perioada anterioară, dacă avem în vedere că am avut un proces de vot să spunem fără violențe, la asta mă refer, dar trebuie spus în acelaşi timp că alegerile s-au desfăşurat într-un context social extrem de tensionat. Existau demonstraţii în Bucureşti, în stradă, în România în general, mă refer la fenomenul Pieţei Universităţii care a început înainte de desfăşurarea alegerilor şi a continuat după momentul acesta electoral. Fenomenul Pieţei Universităţii era de fapt exprimarea contradicţiei - o numim noi astăzi - clivajului dintre comunişti şi anticomunişti, în formele, sigur, de manifestare de atunci. Deci dacă facem excepţie de mediul tensionat din acele luni, firesc, într-o anumită măsură, putem spune că ziua în sine, ziua de vot, ca procedură, ca participare, ca desfăşurare, a fost una liniştită, lipsită de conflicte, în sensul acesta, ca una normală din zilele noastre, din perioada noastră. Îmi aduc aminte şi cred că nu greşesc, unul din ziarele naţionale - atunci ziarele naţionale apăreau în tiraje de 1 milion jumătate-două milioane de bucăţi - a titrat pe prima pagină, nu a apărut nimic pe prima pagină, şi a spus „Avem nevoie de linişte” , adică să fie, spuneau ziariştii de la acel ziar, că e nevoie deci de o astfel de atmosferă de pace, având în vedere şi conflictul, cum spuneam, din societate, existent în acel moment, un conflict puternic care a polarizat şi lumea politică, dar şi societatea, în general”.

Ovidiu Drăgănescu își amintește: „A fost prima zi de vot democratic după atâta timp, foarte multă lume şi pe stradă, şi la secţiile de vot, foarte mulţi observatori de afară, deoarece era foarte multe contestaţii depuse deja vizavi de campania electorală, erau observatori şi de afară, şi din ţară, erau cozi cam peste tot la urne, majoritatea secţiilor de vot erau în şcoli, dar lumea era încă disciplinată după aproape jumătate de secol de comunism, nimeni nu a făcut observaţie că sunt mulţi oameni la coadă şi se votează destul de greu. În principiu lumea a venit la vot încrezătoare, nu au fost scandaluri aşa cum au fost în timpul campaniei electorale şi deşi au fost contestaţii multiple, până la urmă alegerile au fost considerate ca fiind corecte. Eu chiar locuiesc în apropierea secţiei de vot şi m-am dus repede, dimineaţă, pentru a avea timp să mă ocup de restul lucrurilor în restul zilei”.

Simion Nistor Stan: „Am mers toţi, toţi, cu steagul în frunte, mergeam la vot, că am scăpat de Ceauşescu. Cu gânduri bune, gândurile erau bune: copiii mei o să o ducă mai bine, o să înveţe, o să fie liberi. Ce o să înveţe?”

Alexandru Radu, politolog: „Realmente au fost cozi imense, alegerile s-au bucurat de o mobilizare populară masivă. A fost într-adevăr un fenomen nemaiîntâlnit apoi”.

Nemaiîntâlnit a fost şi rezultatul votului. A fost pentru prima şi singura dată în istoria de după 1989 când un candidat prezidenţial a câştigat alegerile din primul tur.

Tehnic vorbind, a fost singurul preşedinte al României postdecembriste ales majoritar în adevăratul sens al cuvântului. Ion Iliescu a fost votat de peste 12 milioane de români, adică 85,7% din populaţia prezentă la vot. Mult mai în spate s-au poziţionat Radu Câmpeanu, cu 1,5 milioane de voturi obţinute, şi Ion Raţiu, cu puţin peste 600 de mii de voturi.

Rezultatul alegerilor

(sursă: Biroul Electoral Central)

Ion Iliescu - 85,7%, 12.232.498 - FSN

Radu Câmpeanu - 10,64%, 1.529.188 PNL

Ion Raţiu - 4,29%, 617.007

Explicații 

Ce îl recomanda pe Ion Iliescu? Faptul că a mâncat salam cu soia, adică, pentru cei mai tineri care nu ştiu, în perioada de criză a regimului comunist, în anii 80, în magazinele alimentare se găsea un singur tip de mezel, salam de vară, care nu era făcut însă din carne, ci din înlocuitor, soia, era un salam vegetal practic, Da. sigur, astăzi, un salam biologic apreciat, dar atunci românii doreau carne şi era lipsa de carne. Ideea este că cel care mănâncă salam cu soia este românul care a trecut prin experienţa nefastă a comunismului, el merita într-un fel sau altul să fie beneficiarul Revoluţiei anticomuniste, mă rog, anticeauşistă. Ion Iliescu era dintre aceştia. Aş spune că ăsta e un element important, modul în care au reacţionat, au relaţionat cetăţenii aici, mâncători de salam cu soia, în raport cu candidaţii”, explică Alexandru Radu.

Încrederea acordată lui Ion Iliescu s-a transferat rapid şi către Frontul Salvării Naţionale. Pentru că în 20 mai 1990, românii şi-au ales, pentru prima dată, şi viitorii parlamentari.

Aveam o lege electorală adoptată de Consiliul Provizoriu al Unităţii Naţionale - aşa se numea parlamentul construit atunci prin extensia FSN, la 1 februarie 1990 - deci o lege adoptată de un organism provizoriu care avea ca elemente principale în ceea ce priveşte alegerea parlamentului două, aş spune, şi anume: nu există niciun prag electoral - deci competiţia era deschisă(...). Legea, mecanismul electoral, era de tip proporţional, deci avem un mecanism proporţional adecvat societăţilor care îşi schimbă registrul şi trec de la dictatură la democraţie, sistemul proporţional permite tuturor să îşi exprime votul, astfel încât el să se regăsească în proporţiile respective în parlament prin intermediul competitorilor, prin intermediul partidelor politice, deci un sistem de vot corect şi adaptat acelui moment”, precizează Alexandru Radu.

În primul parlament bicameral de după 1989 activau 396 de deputaţi din 27 de formaţiuni politice şi 119 senatori, reprezentanţi a șapte partide.

„Multe la prima vedere, inclusiv nouă ale minorității naționale, dar totuși foarte multe dintre acestea, adică 18, cu un singur deputat sau doi-trei. Deci un parlament foarte dezechilibrat, cu multe formațiuni, dar una mare, Frontul Salvării, și multe, multe mici”, spune Alexandru Radu.

Câştigătorii alegerilor

(Sursă: Biroul Electoral Central)

Senatul României

FSN 61,02% , 91 de mandate

UDMR 7,20%, 12 mandate

PNL 7,06%, 10 mandate

PNŢCD 2,50% (1 mandat)

Adunarea Deputaţilor

FSN 66,31%, 263 de mandate

UDMR 7,23%, 29 de mandate

PNL 6,41%, 29 de mandate

MER 2,62%, 12 mandate

PNŢCD 2,56%, 12 mandate

După 25 de ani

Dorel Spătariu: „Am fost, am votat, normal, cu cine nu trebuia. Ne pare rău, în istorie nu am învăţat de Radu Câmpeanu, de Ion Raţiu, deci istoria s-a învățat cum s-a învățat în şcoală, a fost o minciună”.

Alexandru Renea: (Reporter: V-aţi întoarce în România?) E prea târziu. Mi-ar plăcea să trăiesc aici, dar fetele au rostul lor în Anglia. Visul meu e să îi aduc pe toţi odată, să fac un tur cu ei prin ţară”

Simion Nistor Stan: (Reporter: În 90 cum vedeaţi democraţia?) Ooo, cu ochi buni. Acuma o să fim Occidentul, o să fim, vai ce o să facem acuma. Ce-o să facem? Ce-am făcut? Totul a fost fals, totul, totul a fost fals şi este fals. Nimic adevărat”.

Ovidiu Drăgănescu: „Votând aşa cum s-a votat la 20 mai, în Duminica Orbului, cum era în calendarul ortodox, România a stagnat şi a stagnat bine. A fost totuşi un prim pas. Orice drum începe cu primul pas. Chiar dacă pentru unii a părut că este un pas greşit, până la urmă totuşi este un pas care trebuia făcut. Probabil că a fost făcut prea devreme, imediat după Revoluţie, lumea încă nu a avut timp să se acomodeze cu ceea ce înseamnă democraţie, dar e un pas bine făcut, până la urmă a rămas în istorie, bun, rău, cum a fost, este pasul nostru al românilor şi nu are sens să privim înapoi cu mânie”.

Epilog

În urma alegerilor din 20 mai 1990, Ion Raţiu a fost ales deputat în Parlamentul României şi a continuat lupta pentru o Românie democratică. În timpul Mineriadei din 1991, de la tribuna Parlamentului, Ion Raţiu a dominat grupurile de mineri nervoşi. Tot în 1991 a înfiinţat „Cotidianul”, ziar asupra căruia şi-a pus amprenta occidentală. Ion Raţiu a fost ales parlamentar încă două mandate. A încetat din viaţă la începutul anului 2000, la Londra, şi este înmormântat la Turda.

Ion Iliescu a rămas pentru Radu Câmpeanu adversarul său ideologic. Preşedintele PNL de la acea vreme a fost ales senator în 1990, apoi încă un mandat, începând cu 2004. În prezent, Radu Câmpeanu are 93 de ani şi s-a retras din viaţa publică şi politică din cauza problemelor de sănătate.

Ion Iliescu are 85 de ani, a fost ales de trei ori preşedinte al României, iar acum este în continuare implicat în viaţa publică.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri