Un român a dat în judecată statul britanic

Data publicării:
tommy tomescu

„Tratatele Uniunii Europene spun că cetățenii europeni, pe tot cuprinsul Uniunii Europene, vor avea dreptul de a se implica la nivelul vieții democratice din cadrul UE. În acest moment, se desfășoară alegeri la patru nivele: la nivel suprastatal, la nivel național, la nivel regional și la nivel local. Este permis cetățenilor europeni care sunt rezidenți în alt stat decât cel în care sunt cetățeni să voteze în cadrul alegerilor suprastatale, chiar dacă se află în alt stat, așa cum am votat eu la alegerile pentru Parlamentul European în Marea Britanie, în cadrul alegerilor regionale, așa cum se poate vota pentru a fi în Parlamentul din Scoția, și în cadrul alegerilor locale, așa cum am votat noi și am avut candidați români în cadrul alegerilor locale din Marea Britanie.

Considerăm că este o discriminare faptul că nu ni se permite tuturor cetățenilor care sunt rezidenți în alte țări să voteze și la nivel național”, a explicat Tommy Tomescu, în direct la Digi24.

El a și candidat la alegerile europarlamentare din 2014, în Marea Britanie, reușind să obțină 11.000 de voturi, la șase săptămâni după ce înființase un partid care să combată UKIP (partidul antiimigrație din Marea Britanie) și care să aibă o voce, pentru că a considerat că celelalte partide din Marea Britanie nu-i reprezintă pe restul europenilor. Este un partid înființat cu acte în regulă, în Marea Britanie, a precizat Tommy Tomescu. Legea britanică permite înființarea unui partid și de către un rezident, chiar dacă acesta nu are cetățenie britanică. Este permisă asocierea la toate nivelele, inclusiv politic, a tuturor membrilor comunității, asta este legea în Uniunea Europeană și a fost implementată deja în Marea Britanie, dar n-au trecut și la nivelul alegerilor pentru parlamentul național britanic, a explicat Tommy Tomescu.

Argumentele pentru care autoritățile nu permit acest lucru nu sunt convingătoare – întâi au spus că este vorba de reciprocitate, dar argumentul nu stă în picioare, pentru că, de pildă, celor din Commonwealth li se permite să voteze, spune Tommy Tomescu. Celor din Australia și Canada li se permite să voteze, chiar dacă aceste țări nu permit britanicilor să voteze în alegerile lor naționale. Și cetățenii din Pakistan au drept de vot în Marea Britanie. Ca urmare, românul Tommy Tomescu a acționat guvernul britanic în judecată.

„Consider că e foarte important ca românii care se află pe teritoriul întregii Uniuni Europene să aibă dreptul de a vota în țara unde se află, pentru că este clar că din punct de vedere practic și al voinței, nu li se permite de către statul britanic să voteze și consider că este foarte important, la fel, și pentru cetățenii britanici care sunt în Spania, de exemplu, - sunt aproape un milion – să poată vota acolo, pentru a definitiva procesul de implicare democratică a tuturor cetățenilor europeni”, declară Tommy Tomescu. „Am început de aici, urmează să deschidem procese și în Spania, poate și în România”, a adăugat el.

Întrebat dacă își dorește o carieră politică în Marea Britanie, românul spune că deja și-a început o carieră politică, dar regretă că nu o poate face la un nivel mai dedicat. Majoritatea celor care sunt în Partidul Europenilor sunt oameni care lucrează full-time și fac politică numai în timpul liber, a explicat el. El a precizat că partidul are la alegerile legislative din 7 mai un candidat, polonez, care are și cetățenie britanică.

Întrebat dacă se simte fericit în Marea Britanie, Tommy Tomescu spune că da. „La început, ești mai fericit, pentru că totul consideri ca fiind ideal, dar în timp începi să vezi și părțile negative. Dar per total, da, sunt fericit”, i-a declarat Tommy Tomescu trimisului special Digi24 la Londra, Sanda Nicola.

***

Cum votează britanicii

Nu poți să votezi în Marea Britanie dacă nu te înregistrezi în prealabil electronic, dacă nu primești prin poștă un buletin de vot. Cu buletinul de vot mergi la secția de votare, cu acest document practic te legitimezi, pentru că în Anglia nu există ceea ce noi numim carte de identitate sau buletin. Joi dimineață, existau numeroase relatări ale jurnaliștilor potrivit cărora mulți alegători, deși îndepliniseră formalitățile cerute cu mult timp înainte, nu primiseră buletinele de vot și se plâng că au fost împiedicați să-și exercite dreptul de vot.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri