Ministerul de Externe, după comunicatul BEC: "Suntem în proces intern de evaluare consolidată"

Data publicării:
paris 3

 

Duelul comunicatelor a început după ce mii de români n-au reuşit să voteze în primul tur şi au reclamat acest lucru.

Comunicatul transmis astăzi de Ministerul de Externe:

Ministerul Afacerilor Externe a luat notă de Comunicatul Biroului Electoral Central (BEC) nr.30 din 7 noiembrie 2014 prin care se fac precizări cu privire la buna desfășurare în străinătate a alegerilor pentru Președintele României, în turul II de scrutin din 16 noiembrie 2014.

Analizând Hotărârea BEC nr.4H/4.11.2014 privind interpretarea prevederilor art.54 alineatul 1 din legea nr. 370/2004 pentru alegerea Preşedintelui României (anexată), emisă de BEC în urma reuniunii din 4 noiembrie 2014, în format Biroul Electoral Central (BEC) – Biroul Electoral nr. 48 pentru secţiile de votare din străinătate (BE48SVS)- Ministerul Afacerilor Externe (MAE), şi luând în considerare o serie de alte prevederi ale Legii 370/2004 care stabilesc termene imperative referitoare la înfiinţarea de secţii de vot, MAE a constatat că din Hotărârea BEC nr.4H/4.11.2014 nu rezulta temeiul legal privind înfiinţarea de noi secţii de votare. Astfel, MAE, de bună credinţă, a solicitat BEC, prin intermediul BE48SVS, în data de 5 noiembrie 2014 precizări suplimentare.

Urmare demersului MAE din 5 noiembrie 2014, BEC a transmis adresa nr.1391 ic/BEC/P/2014 şi comunicatul BEC nr. 30, ambele difuzate în noaptea zilei de 7/8 noiembrie 2014. Prin acestea, BEC comunică explicit existenţa temeiului legal pentru completarea listei secţiilor de votare în străinătate.

Prin urmare, înţelegând că, din momentul emiterii, în noaptea de 7/8 noiembrie 2014, a adresei nr.1391 ic/BEC/P/2014 şi comunicatului nr. 30, „BEC (…) a creat cadrul legal pentru exercitarea de către autoritatea publică centrală cu competenţă exclusivă în organizarea şi numerotarea secţiilor de votare din străinătate”, MAE informează că se află într-un proces intern de evaluare consolidată pentru îndeplinirea atribuţiilor ce îi revin în baza legii 370/2004 şi a hotărârilor, deciziilor, adreselor şi comunicatelor emise de BEC".

Biroul Electoral Central a transmis, vineri seară, un comunicat în care confirmă că nu are competențe de a suplimenta secțiile de vot pentru diaspora, dar reamintește să potrivit unei hotărâri adoptate încă din data de 4 noiembrie, după întâlnirea cu MAE, a dat o interpretare a unui articol din lege prin care constată „inexistența impedimentului” ca MAE să înființeze noi secții de vot în străinătate.

Precizările BEC au intervenit după ce ministrul de externe, Titus Corlățean, a declarat, vineri, că numărul secţiilor de votare nu poate fi suplimentat, pentru că legea nu permite acest lucru. 

ALEGERI PREZIDENȚIALE 2014. Votul din diaspora a ridicat cele mai multe probleme la scrutinul prezidențial din 2 noiembrie. Puterea este acuzată că a organizat foarte prost alegerile în străinătate. Mulți români nu au reușit să voteze, în ciuda faptului că au stat ore în șir la coadă. Votul din diaspora a dat naștere unor proteste spontane atât la București, cât și în alte orașe din țară și chiar din străinătate. Mai mulți oficiali, inclusiv ambasadorul american, au cerut autorităților să asigure condiții de vot propice în diaspora în al doilea tur de scrutin. 

Se pot suplimenta secțiile de vot din diaspora? Ministrul spune că nu. Ce spune legea

Urmăreşte ştirile Digi24 despre ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014 şi pe contul dedicat pe Twitter #cotroceni2014!

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri