Carmen Iohannis a asistat la primul meci al României în Cupa Davis: „I-am transmis soţului rezultatul”

Data publicării:
carmen si klaus iohannis - pnl

Carmen Iohannis a asistat la primul meci din întâlnirea de Cupa Davis dintre România şi Israel, câştigată de tenismenul Adrian Ungur în faţa lui Bar Tzuf Botzer, în Sala Transilvania din Sibiu.

Carmen Iohannis a stat într-o lojă din zona rezervată VIP-urilor, alături de două prietene, iar la finalul meciului a declarat doar atât: A fost un meci bun. Am câştigat”.

Întrebată dacă i-a transmis rezultatul soţului său, preşedintele Klaus Iohannis, ea a confirmat acest lucru, după care a părăsit Sala Transilvania fără a preciza dacă va asista şi la a doua partidă de vineri sau dacă şi când va veni la Sibiu preşedintele Iohannis.

La primul meci de vineri, în sectorul destinat personalităţilor s-au mai aflat fostul tenismen Ilie Năstase, fostul ministru al Economiei Ion Ariton, primarul interimar al Sibiului Astrid Fodor, dar şi cei doi viceprimari, şefi de instituţii locale, precum şi deputaţi şi senatori.

Surse locale au declarat pentru Mediafax că la meciurile de Cupa Davis de sâmbătă şi duminică este aşteptat şi seful statului, Klaus Iohannis.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri