Naționala își află mâine adversarii de la EURO 2016. Anghel Iordănescu: Chiar și Mutu poate fi în lot

Data publicării:
539141 539141 mutu romania

Naţionala României îşi va afla adversarele de la EURO: Anghel Iordănescu şi Răzvan Burleanu vor fi prezenţi la tragerea la sorţi de la Paris.

Selecţionerul n-are nicio preferinţă în privinţa rivalelor din grupă. Şi-a fixat în schimb un obiectiv: să ne califice mai departe. România a trecut ultima oară de grupe în 2000. De atunci, s-a mai calificat la un singur turneu final.

Anghel Iordănescu, selecţioner România: „Băieții mi-au spus că voi fi norocos. Eu nu cred, cred că va fi o tragere grea. E pentru prima dată când nu fac pronosticuri, nu mă gândesc la adversar, nu mă gândesc la cine sau cu cine ar fi mai convenabil să cădem.”

Răzvan Burleanu și-a făcut lista de preferinţe: ar vrea să picăm cu Anglia, Ucraina și Irlanda de Nord.

Nu mi-aș dori să întâlnim Germania, Franța”, a spus preşedintele FRF.

„Pentru noi trebuie să fie o sărbătoare la EURO. Băieții trebuie să se pregătească cu zâmbetul pe buze și să dea bătălia indiferent cu ce echipă joacă”, a spus Victor Piţurcă, antrenor Al Ittihad și fost selecționer.

Cele 24 de selecționate participante la EURO au fost împărțite în patru urne. Tragerea la sorți va avea loc la Paris, iar evenimentul va fi prezentat de doi foști campioni europeni: Bixente Lizarazu și Ruud Gullit. Printre invitații de onoare se numără David Trezeguet și Oliver Bierhoff.

Anghel Iordănescu: Chiar și Mutu poate fi în lot

Anghel Iordănescu a dat asigurări că orice jucător intră în vederile sale. Lista pentru EURO rămâne deschisă, iar Mutu, Marica şi Tamaş ar putea reveni la naţională, dacă evoluţiile lor vor fi bune. Cu toţii au peste 60 de prezenţe în tricoul primei reprezentative.

Momentan, doar Mutu poate emite pretenţii, după cele patru goluri înscrise în India. Marica încă îşi caută echipă, în timp ce Gabi Tamaş nu a jucat niciun minut la Cardiff City.

În momentul de față aria noastră de selecție e mică și ne dorim ca orice jucător care ar putea să ajute să revină în circuitul echipei naționale. Orice jucător, chiar și Mutu, dar jucând în altă competiție, la alt nivel. Orice jucător, aici intră și Tamaș”, a precizat Anghel Iordănescu.

Cu două goluri marcate în ultimul meci din preliminarii, cu Insulele Feroe, Budescu este aproape de un transfer în Qatar. Răzvan Burleanu nu privește cu ochi buni mutarea căpitanului Astrei.

Pentru echipa națională nu cred că e o variantă foarte bună, mai ales că ați văzut ce s-a întâmplat cu jucătorii care au plecat în țările arabe. Poate Budescu ar trebui să stea de vorbă cu Dragoș Grigore, care și el simte un regres în ceea ce privește prezența acolo”, a spus președintele FRF.

Primul test al României înaintea turneului final va fi cu Spania, pe 27 martie.

Măsuri de securitate sporite la tragerea la sorţi

Măsurile de siguranţă sunt puse pe primul loc de UEFA. Palatul Congreselor din Paris, acolo unde va avea loc tragerea la sorţi, va fi mai supravegheat ca niciodată. Toţi membrii delegaţiilor vor fi controlaţi cu detectoare de metale.

Se estimează că la turneul final de anul viitor, în Franţa, vor fi prezenţi aproximativ şapte milioane de vizitatori. UEFA va garanta siguranţa pe stadioane şi în cantonamentele celor 24 de echipe ce vor participa la Euro.

Răzvan Burleanu, preşedinte FRF: „Cu siguranță vom avea anumite temeri.”

Anghel Iordănescu, selecţioner România: „În momentul de față noi am făcut trei opțiuni pentru baza de pregătire, dar nu am hotărât. Decizia finală o vom lua după tragerea la sorți.”

Echipele calificate şi urnele din care vor face parte la tragerea la sorţi

Urna 1: Franţa, Spania, Germania, Anglia, Portugalia, Belgia

Urna 2: Italia, Rusia, Elveţia, Austria, Croaţia, Ucraina

Urna 3: Cehia, Suedia, Polonia, România, Slovacia, Ungaria

Urna 4: Turcia, Irlanda, Islanda, Ţara Galilor, Albania, Irlanda de Nord

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri