Timișoara. Concurs de tir cu arc tradițional

Data publicării:
concurs arc timisoara-1

Ilinca are doar zece ani şi practică tir cu arcul. Se antrenează de două ori pe săptămână alături de părinţi.

Nu, nu e greu. Am început când eram mică, la patru ani. Mie mi-a plăcut mult că am văzut şi filmul Pocahontas”, spune Ilinca Danileț.

Soţul meu e antrenor şi acum toţi am luat-o pe urmele pasiunii lui. Am observat şi la copiii mei că de când au început să facă tir cu arcul, au mai multa concentrare şi la teme, şi la orice îndeletnicire care le cere răbdare”, afirmă Coduța Angelescu, mama Ilincăi.

 

Competiţia de tir are 12 probe, una mai dificilă ca alta. În timp ce începătorii au tras la ţintă de la o distanţă mai mică, cei mai pricepuţi concurenţi au avut de atins punctul ochit de la 145 m la ţinta rotativă.

„Am adus ţinte de pe tot mapamondul, avem ţintă mongolă, ţintă coreeană, ungurească, toate ţintele tradiţionale. Fiecare popor în vechime s-a specializat pe o anumită tragere: tragere la distanţă, tragere la precizie aproape, tragere la ținta în mișcare, în funcție de popor, cum erau vânători sau războinici”, explică Iulian Andrei, organizatorul competiției.

„Am o costumație care momentan reprezintă o combinație între un arc longbow ca al lui Robin Hood şi o pălărie. Pana de fazan lipseşte, că nu este sezon de vânatoare”, spune mucalit un participant.

 

Spectatorii au avut şi ei ceva de învăţat după ce au urmărit concursul: au primit lecţii gratuite de la organizatori.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri