O. Eftimie, Times New Roman: De ce autorul dietei Dukan nu arată sănătos?

Data publicării:
saptamana sub lupa

Nutriţionistul Pierre Dukan acuzat de o pacientă că i-ar fi prescris un medicament pentru diabetici, care ar fi provocat moartea a peste o mie de oameni în Hexagon. Pe de altă parte, mai mulți nutriţionişti nu văd cu ochi buni dieta Dukan, concentrată pe proteine, pe care o consideră periculoasă.

Ovidiu Eftimie, redactor al site-ului de umor „involuntar” Times New Roman, s-a declarat surprins că autorul dietei Dukan „nu arată așa de sănătos”.

Nu arată a un tip ok (...) Nu știu dacă mai țineți minte, era un nutriționist, pe nume Gabriel Andronache, arăta frumos, ca Tarzan. Cică are 47 de ani și, sunt poze pe Internet, arăta frumos, lucrat. Eu l-aș crede dacă mi-ar zice: de acum încolo trebuie să mănânci doar cărămizi, sticlă și salată, în fiecare zi”, a spus el.

Pe de altă parte, Ovidiu Eftimie spune că Pierre Dukan arată „ca un șef de asociație de proprietari, dacă-i dai costumul jos și-i pui un avizier în mână”.

În opinia lui Sergiu Vasile, „nicio dietă nu poate să compenseze pentru faptul că te îmbogățești peste măsură și atomat bagi în tine doar caviar și renunți la dietă”.

Ovidiu Eftimie i-a replicat că oamenii care mănâncă homar sau caviar sunt mai în formă.

În privința faptului că mulți români au preluat această dietă, Ovidiu Eftimie a spus: „Noi luăm de-a gata absolut orice, am luat de-a gata inclusiv mașina Dacia 1310.

Pe de altă parte, Sergiu Vasile spune că dieta Dukan are rezultate spectaculoase, chiar dacă e periculoasă.

Alții iau de-a gata diete care nici nu dau rezultate, după ce că sunt periculoase”, a adăugat el.

Nutriţionistul Pierre Dukan nu mai poate profesa timp de o săptămână și a fost obligat să plătească 6.000 de euro despăgubiri unei paciente.

De-a lungul timpului, dieta care l-a făcut celebru a stârnit controverse. Sunt mulţi români care au apelat la regimul Dukan, bazat pe un consum excesiv de proteine şi care elimină în totalitate carbohidraţii. Artista Diana Matei a ajuns la spital după trei săptămâni în care a ales să urmeze această reţetă de slăbit.

„Simţeam întotdeauna stări de leşin, ameţeală, nu mă puteam concentra. Nu am mâncat deloc fructe, iar eu, de obicei consum fructe şi legume. Nu-l recomand!”, spune Diana Matei.

Nutriţioniştii susţin că dieta medicului francez, care durează 3 luni, este una complet dezechilibrată şi poate afecta atât rinichii, cât şi ficatul. Lipsa fructelor şi legumelor din alimentaţia de zi cu zi afectează nu doar fizicul, ci şi psihicul oamenilor, spun medicii.

În ultimii 13 ani, de când medicul francez şi-a lansat cartea despre acest regim alimentar, dieta Dukan a adunat peste 11 milioane de adepţi în întreaga lume, printre care şi multe persoane celebre.

Citiți și:

Sergiu Vasile, Times New Roman: Omar Hayssam, fumigenă. S-ar putea să mai crească o taxă

Ovidiu Eftimie, Times New Roman: Se vede că premierul nu se pricepe la tehnologie sau la guvernare

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri