Untold, la final. David Guetta a închis festivalul cu un show ce a strâns 60.000 de oameni pe Cluj Arena

Data publicării:
spectatori la untold la final david guetta - facebook untold - 03 08 2015

DJ-ul de origine franceză a făcut ca stadionul Cluj Arena să vibreze. Alături de el au dansat şi au cântat 60.000 de oameni, din primele estimări ale organizatorilor.

„E foarte fain. Îmi place mult David Guetta. E fantastic, e nemaipomenit și de mult n-am fost la un festival așa de fain”.

„Luminile, artificiile. Tot! Atmosfera foarte tare. De când s-a pus anunțul pe Facebook abia am așteptat să vin”.

Îmi place atmosfera pe care o face el. N-am fost aseară, am vrut să vin să îl văd pe el. Am vrut să îmi păstrez energia pentru el”, au spus spectatorii.

Show-ul s-a încheiat cu celebra melodie Titanium şi cu un impresionant foc de artificii.

„Mulţumesc România ! Aveţi o ţară minunată. Îmi place foarte, foarte mult şi o să mă întorc!”, le-a transmis David Guetta fanilor veniți la concert.

Alături de David Guetta pe cele opt scene ale festivalului au urcat în ultima zi alţi 47 de artişti din toată lumea.

La final, organizatorii au anunţat că în 2016 va fi organizată o a doua ediţie a festivalului Untold.

Mii de oameni s-au relaxat la Cortul Digi

Spectatorii de la Festivalul Untold au avut la dispoziţie şi un loc de relaxare între concerte. Aproape zece mii de oameni au trecut pe la Cortul Digi. Două mii dintre ei şi-au testat îndemânarea pe un circuit virtual, dar într-un monopost de Formula 2 adevărat.

În Cortul Digi, tinerii au putut naviga gratuit pe internet. Cei care au vrut să păstreze o amintire s-au putut fotografia cu un aparat care a trimis pozele direct pe reţelele de socializare. Chiar şi primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, a venit să testeze cele mai noi tehnologii, în ultima zi a festivalului.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri