Darius Vâlcov a recunoscut mita de 1,5 milioane de euro, în faţa magistraţilor  

Data publicării:
valcov-3

Fostul ministru de Finanţe, Darius Vâlcov, a recunoscut toate acuzaţiile care i se aduc. Potrivit noului referat, prin care procurorii DNA cereau un nou mandat de arestare pe numele lui Vâlcov, el ar fi recunoscut că primea „comisioane" din lucrările publice din Olt, dar şi că a încercat să ascundă banii negri cumpărând tablouri semnate de pictori celebri

În plus, fostul ministru de Finanţe ar fi admis că a coordonat din umbră, ilegal, mai multe firme, în perioada în care era senator şI chiar ministru de Finanţe. Noul mandat de arestare a fost respins de Curtea Supremă. Rămâne însă în vigoare cel vechi.

În referatul procurorilor este dezvăluit şi traseul controversatului seif în care Darius Vâlcov şi-a ascuns averea. Unul dintre denunţători susţine că în 2011, Darius Vâlcov i-a încredinţat, printr-un apropiat, un seif pe care l-a dus în locuinţa sa din Slatina. Până în iunie 2012, cât a locuit la adresa respectivă, acesta l-a văzut pe Vâlcov şi pe un cunoscut al acestuia accesând seiful, după ce, în prealabil, aceştia îl sunau iar el le permitea accesul în clădire

Denunţătorul s-a mutat din locuinţa respectivă, dar seiful a rămas acolo. Socrul său, care a rămas în continuare în locuinţă, a spus că cei doi au mai venit la seif. Denunţătorul mai susţine că în luna februarie 2015, un apropiat al lui Darius Vâlcov a adus la adresa respectivă mai multe colete, în care se aflau tablouri. Cel care l-a denunţat pe fostul ministru al Finanţelor a mai spus că luna trecută, în ziua de 15, Darius Vâlcov i-a cerut să mute seiful la locuinţa primarului din comuna Vitomireşti, judeţul Olt, dar acesta din urmă a refuzat să îl primească

Ulterior, seiful a fost dus în comuna Osica de Sus, judeţul Olt. Acolo au descoperit procurorii seiful, în care au găsit 90.000 de dolari, 1,3 milioane de lei, 3 lingouri de aur a câte 1 kg fiecare şi 2 tablouri, plus o pictură pe lemn.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri