Autoritățile, în continuare fără reacție după tragedia feroviară de la Uricani

Data publicării:
tren

Pe 8 septembrie, 11 oameni au murit la trecerea peste calea ferată din localitatea Uricani, după ce microbuzul  în care se aflau a fost spulberat de trenul Iaşi – Dorohoi. De atunci au început disputele între autorităţile locale şi cei de la CFR legate de oportunitatea montării unei bariere și închiderea provizorie a drumului. La mai bine de două săptămâni de la tragedie nu s-a făcut nimic pentru siguranţa şoferilor.

Părerile celor responsabili sunt însă împărţite. Primăria din Miroslava s-a gândit la niște soluții ieftine pentru că nu are bani să instaleze o bariera. De închiderea drumului în care a investit peste 1,7 milioane de lei nici nu vrea să audă, in ciuda apelului făcut de reprezentanții CFR.

„Din discuţiile pe care le-au purtat cu aceştia pe ideea care am avut-o a reieşit fapul că condiţiile de siguranţă în circulaţie nu sunt asigurate şi atunci ei au propus desfiinţarea acestui pasaj de trece la nivel cu calea ferată,” a spus Bogdan Abălaşi, subprefectul județului Iaşi.

„Se vor instala acolo nişte spinări de măgar, se va reface panotajul ca să fie mai clar şi mai vizibil iar poliţia locală va trece pe acolo mai des pentru a preveni orice situaţie neprevăzută,” a adăugat și Florin Antohi, purtătorul de cuvânt al Primăriei Miroslava.

Ultima întâlnire a factorilor de decizie a avut loc în urmă cu exact două săptămâni. De atunci s-au trimis mai multe adrese și propuneri, nimeni însă nu este dispus să ia o decizie definitivă care ar putea însemna salvarea unor vieți.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri