Casa Share, finalizată. Şapte suflete s-au mutat într-o casă construită prin donaţii pe internet

Data publicării:
casa share

Şase copii şi tatăl lor au primit o casă nouă. Totul datorită unui ieşean care a vrut să-i ajute şi care timp de două luni a dus o adevărată campanie de strângere de fonduri pe internet. Iniţiatorul proiectului Casa Share a ajuns la familie la începutul lunii decembrie anul trecut. A cumpărat un cadou pentru unul dintre copii, iar când a văzut condiţiile în care tatăl îşi creştea copiii a decis să ajute. Aşa a luat fiinţă şi proiectul pe internet, care acum a fost finalizat.

În urmă cu două luni, membrii familiei Răuţu din comuna Vlădeni, sat Broşteni, nici măcar nu sperau să aibă căldură pentru iarnă.

"Vreau să le mulţumesc tuturor prietenilor mei care m-au susţinut pe mine în nebunia asta. Mulţi nu mi-au dat şansa să termin. După cum vedeţi, totul este nou şi gata. Deci chiar se poate," a spus Bogdan Tănasă, iniţiatorul campaniei.

Cei şase fraţi, cu vârste cinci şi 16 ani, au fost în vacanţă la munte alături de tatăl lor. La întoarcere, au intrat în casa nouă şi fiecare a primit câte o cheie. Familia a făcut un tur al casei, după care s-au aşezat la masă. Acum au două camere, o bucătărie şi o baie. Toate mobilate ultramodern.

Vasile Răuţu, tatăl copiilor: "Foarte frumoasă! Ce vedeam înainte în filme, acum am eu în casă."

Marian Răuţu, unul dintre copii: "Am văzut camera, îmi place foarte mult."

Alături de prietenii lui Bogdan s-a alăturat şi Irina Doce Condrat din Baia Mare. A auzit de campanie şi a vrut să contribuie şi ea la campania lansată pe internet.

"Nu am rămas cu mâinile în sân să stau să văd aceşti copilaşi în situaţia în care trăiau. Aşa că nu am stat mult pe gânduri, l-am sunat pe domnul Bogdan şi l-am întrebat dacă pot să-i pictez camera de la Casa Share," a spus Irina Condrat.

Iniţiatorul campaniei spune că nu se opreşte aici. El va continua să fie alături de familie. El va plăti factura la curent şi să îl ducă pe băiatul mic de cinci ani la logoped. Pe lângă asta, Bogdan Tănasă se gândeşte şi la alte proiecte de acest gen.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri