Corespondenţa privată a aristocraţiei anilor 1900, expusă la Muzeul Unirii

Data publicării:
EXPO SCRISORI MUZEUL UNIRII

Parfumul scrisorilor de altădată este expoziția pe care a deschis-o Muzeul Unirii din Iași pentru a le arăta tinerilor maniera în care aristocrația vremii comunica acum un secol, de la chestiuni importante din viața politică, până la aspecte din viața personală. "Sunt cu scrisori care vin cu detaliu. Vin cu detaliu cum merg la bal, cu ce se îmbracă, pe cine invită, ce vor purta, ce se va servi la bal, ce se va servi la anumite serate," spune Aurica Ichim, director al Muzeului Unirii Iași.

"Predilecte şi foarte interesante sunt scrisorile în care femeile corespondau vorbind despre chestiunile politice, culisele unor evenimete sau unor decizii ale soţilor care s-au dovedit importante pentru istoria noastră," a adăugat Ina Chirilă, arhivist la Arhivele Statului din Iaşi.

Sunt scrisori pe care și le adresau reciproc regi, regine, scriitori și pe care acum oricine le poate vedea în premieră.

Anticarul Dumitru Grumăzescu, spre exemplu, a oferit pentru expunere un pachet de scrisori ce cuprinde corespondenţa de la primul bilet între scriitorul Minulescu şi cea care avea să-i devină muză. Anticarul redă un paragraf: "O dată, Roze, plecând de la el, unde se întâlneau ei, a uitat aceste spelci, agrafe cu care îşi prindea cocul. Şi le pune în hârtie şi-i scrie Minulescu: Dragă Coccinelle, iată ce-ai uitat pe canapeaua, canapeaua mea şi-a ta..."

"Astăzi, este mult mai rapid, mult mai frugal, lipsit de eleganţă, lipsit de stil şi cred că o reîntoarcere la acele timpuri în care bunacuviinţă şi decenţa şi rafinamentul câteodată stilistic care înconjurau dorinţa noastră de a fi în dialog cu ceilalţi poate că ar merita a fi refăcute," consideră Florin Cîntic, directorul Arhivelor Naționale Iași.

Din scrisori aflăm, astfel, adevărata personalitate a expeditorilor. "Elena Cuza a fost zugrăvită ca o femeie rigidă, mai mult cu caracter mai bărbătesc, ori nu este aşa. Din scrisorile ei vedem că era o fire erudită, care citea foarte mult, care era pusă la curent cu tot ce apărea, dar o găsim şi pe acea doamnă crescută de mama sa într-un anume fel, pe o anumită etichetă," a adăugat Aurica Ichim, director al Muzeului Unirii Iași.

Astăzi, puțini sunt cei care mai scriu apropiaților. O statistică realizată la finalul anului 2012 arată că doar 20% din corespondenţa distribuită de Poşta Română a fost trimisă de persoane fizice.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri