Două cămine din Iași, cu lacătul pe ușă din lipsă de fonduri pentru renovări

Data publicării:
lacat pe gratii

Căminul T6 din campusul Tudor Vladimirescu este închis din anul 2008. La acel moment, Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi" a primit puţin peste 100 de mii de lei pentru a începe lucrările de renovare. Aceşti bani nu au ajuns nici măcar pentru a finaliza un tronson din cele două, iar căminul în care ar putea locui 400 de studenţi arată ca o clădire părăsită cu geamuri sparte, care se degradează pe zi ce trece.

„Avea mari, mari probleme, vă daţi seama că de atâţia ani de când l-am început, 4-5 ani, de acum începem să băgăm bani în conservare ca să nu se distrugă şi ceea ce am făcut,” a explicat Ștefan Grigoraș, prorectorul Universității Tehnice din Iași. 

Speranţe ca acest cămin să fie redeschis măcar în următorul an universitar nu sunt. Reprezentanţii instituţiei spun că bani de la Ministerul Educaţiei nu vor veni în viitorul apropiat, iar de investiţii din bugetul propriu nici nu poate fi vorba, spune Bogdan Budeanu, șeful Direcției de Servicii Studenţeşti UTI Iaşi:

„În funcţie de alocaţiile bugetare, sperăm în următorii ani, dar cred că mai concret, ca o strategie sigură, tot pe următoarea axă de fonduri europene 2014-2020 sperăm să avem şi căminul T6 renovat. Fondurile necesare ca să-l terminăm mai sunt încă un milion de euro.” 

O altă universitate, aceeaşi poveste. De trei ani stă închis şi căminul C5 al Universităţii „Alexandru Ioan Cuza". Aici lucrările sunt finalizate în proporţíe de 80%, după investiţii de opt milioane de lei. Pentru finalizarea proiectului nu sunt bani, iar cele 600 de locuri pe care oferă căminul vor rămâne blocate şi în acest an.

„Cei aproape 30 de miliarde, bani vechi care ne-ar trebui pentru finalizare, n-am putut să-i obţinem de la bugetul statului cunoscându-se situaţia în care ne aflăm la ora actuală, fapt pentru care nu l-am putut da în folosinţă,” a declarat Gheorghe Amarandei, directorul DSSS Univ. „Al.I.Cuza" Iaşi.

În tot acest timp, studenţii sunt nevoiţi să locuiască câte 4-5 în camere de cel mult 10 metri pătraţi.

Cele două universităţi au, în total, 13 mii de locuri de cazare şi 43 de mii de studenţi.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri