Liviu Dragnea, în inspecţie la Iaşi. Vicepremierul a verificat şantierul din zona Fundaţie

Data publicării:
liviu dragnea

În scurta sa vizită, vicepremierul Liviu Dragnea i-a ascultat pe cei care sunt acum responsabili de şantier. "Este de rău pentru că nu am reușit să respectăm termenele propuse prin contractul inițial. Au fost și niște probleme arheologice cu o descărcare arheologică care a durat mai mult decât s-a preconizat iniţial la ofertă," a încercat să se scuze şeful de şantier. 

"De săptămâna viitoare vrem să începem să turnăm asfalt pe străzi. Am contactat chiar și firme de aici din zona, din Iași, poate reușim să colaborăm cu dânșii. Dacă nu, aducem noi cu forțe proprii," a promis directoruld de şantier. 

Primarul Gheorghe Nichita a dat însă garanţii că noul termen, stabilit pentru luna iulie, va fi respectat: "Am plecat la acest pasaj cu un constructor care și-a vândut acțiunile. A venit apoi alt constructor. Am avut discuții cu patronul acestei companii. Ne-a garantat că deși lucrarea este în pierdere comparativ cu ce dânsul a cumpărat va merge mai departe."

Vicepremierul Liviu Dragnea i-a mustrat pe constructori pentru întârzierea lucrărilor la pasajul pe care l-a apreciat drept o "lucrare de artă". 

"Este un proiect extrem de important. Sunteți la peste 90 la sută nivel de execuție. De la minister fondurile sunt disponibile și vă așteaptă. Mai este puțin. Este păcat. Este o lucrare de artă, este o lucrare complicată. Dar totuși 14 luni de zile este un termen foarte mare. Noi am acceptat și am prelungit termenul până în iulie. Cetățenii din Iași pe bună dreptate sunt nemulțumiți," a declarat vicepremierul Liviu Dragnea. 

Lucrările la pasajul subteran din centrul Iașiului au început încă din 2012. Până acum, în cei doi ani, s-au cheltuit aproape 10 milioane de euro, au fost schimbaţi 5 directori și 3 firme de construcţii, iar lucrările sunt în întârziere cu peste un an.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri