BC Timba Timișoara, înfrângere usturătoare în faţa propriilor suporteri

Data publicării:
timba 2

În primul sfert, timişorenii au reuşit să ţină aproape de baschetbaliştii de la Steaua, scorul, la finalul celor 10 minute fiind 20-23 în favoarea bucureştenilor. Din al doilea sfert, totul s-a năruit pentru echipa din capitala Banatului. Cu un Robert Nyakundi în zi de graţie, care a marcat, până la final, 30 de puncte, steliştii au defilat. Astfel, scorul la pauză, a fost 36-49.

„Este o echipă tânără, cu mult potenţial, cu câţiva jucători care m-au impresionat astăzi. Însă noi am avut altă prioritate, voiam să punem în joc puţin ce-am învăţat la antrenamente. A fost o perioadă cu multe scheme tactice“, ne precizează Virgil Stănescu, jucător la Steaua.


Nici în a doua jumătate, BC Timba Timișoara nu a mai reuşit nimic. Jucătorii antrenaţi de Bogdan Murărescu au înscris doar 22 de puncte în ultimele 20 de minute, în timp ce bucureştenii au trecut în dreptul lor 36 de puncte. Gazdele au recunoscut superioritatea adversarilor.

„Am întâlnit o echipă puternică. Am început bine partida, am avut ceea ce ne-am dorit: atitudine, determinare, însă am fost trădaţi mai ales pe parcursul sfertului doi de mai mulţi factori, am făcut multe greşeli copilăreşti şi am permis adversarului să înscrie foarte multe puncte uşoare“, spune Bogdan Murărescu, antrenor celor de la BC Timba Timișoara.

 
Următorul meci al timişorenilor va avea loc în 25 ianuarie, împotriva Farului Constanţa, în deplasare.

reporter: Miodrag Hojda
operator: Mihai Pop
editor web: Călin Țenche

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri