Cale liberă spre baraj, pentru ASU Poli Timișoara. Preşedintele Chişodei anunţa retragerea din campionat

Data publicării:
ASU



Este 100% sigur. Miercuri nu ne vom prezenta, iar eu voi fi în tribună la meciul lui Poli”, ne-a declarat preşedintele echipei din Chişoda, Alin Rus, care precizat că motivele pentru care a luat această decizie sunt unele personale.

Prima beneficiară de retragerea echipei din Liga a IV-a ar fi ASU Poli Timişoara. Rezultatele lui FC Chişoda din retur ar urma să fie anulate şi omologate cu scorul de 3-0 în favoarea adversarelor. Cum alb-violeţii au remizat pe teren propriu în meciul direct, disputat în luna aprilie, ei ar urma să primească două puncte în plus, cu care ar depăşi în clasament principala contracandidată la promovare, CS Ghiroda.

„Nu avem absolut nicio implicare în aceste evenimente. Dimpotrivă, ne dorim ca echipa din Chişoda să continue campionatul, iar câştigătoarea să se decidă numai pe teren”, a comentat directorul sportiv Sorin Brîndescu.

„Nu are nicio legătură retragerea echipei cu lupta pentru promovare. Eu sunt prieten cu Paul Codrea, dar asta nu m-a împiedicat să le iau punctele pe teren. Nu ne vom prezenta la următoarele meciuri, iar mai departe va decide regulamentul”, a mai spus preşedintele Chişodei, Alin Rus.

FC Chişoda ar urma să întâlnească în ultimele două runde FC Marcel Băban Jimbolia, pe teren propriu, şi Progresul Gătaia, în deplasare. Cu două etape înainte de finalul sezonului, gruparea din localitatea vecină Timişoarei ocupă locul 9 în clasament, cu 38 de puncte.

Redactor: Ionuț Suciu
Foto: Digisport
Editor web: Călin Țenche
 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri