Proprietarii de clădiri istorice, somați de Primăria Timișoara să înlăture aparatele de aer condiționat. Printre instituțiile amenințate cu amenda e CJT!

Data publicării:
aer conditionat A

Printre instituțiile amenințate cu amenda de administrația locală pentru aparatele de aer condiționat se numără și Consiliul Județean Timiș. Dacă nu demontează aparatele până în 31 octombrie, administraţia judeţeană riscă să fie sancţionată chiar şi cu 10.000 de lei.

 

„Cu Consiliul Judeţean am preferat să iau legătura direct, telefonic. Sunt convins că, până joi, până la urmă este o dovadă de bună credinţă şi un exemplu pentru ceilalţi ca şi CJT, care este o clădire istorică, să respecte cele prevăzute de lege", a declarat, pentru Digi24 Timișoara, Traian Stoia, viceprimarul Timișoarei.

Pe pereţii clădirii sunt nu mai puțin de 17 asemenea aparate de aer condiționat, potrivit reprezentanților primăriei. Administraţia judeţeană caută soluții să demonteze aparatele.

 

„S-au trimis aceste adrese de către Primăria Timişoara, acuma nu cred că se pune problema de a risca vreo amendă CJT pentru că avem doar aparate de climatizare pe părţile laterale, iar chiar în această perioadă se găseşte varianta de a le muta. Aşteptăm de la specialist să caute varianta cum le vor introduce în partea interioară a clădirii", ne spune Călin Dobra, vicepreședintele Consiliului Județean Timiș.

Timișorenii au păreri împărțite în ceea ce priveşte îndepărtarea aparatelor de aer condiționat de pe fațadele clădirilor istorice din oraş: „Nu ştiu ce rău ar putea face, adică nu arată chiar atâta de rău, chiar dacă e clădire istorică", „Eu cred că ar trebui mutate în curţile interioare, nu pe faţadă, deoarece strică aspectul clădirilor",„Vara, cu toţii murim de cald. Şi da, nu consider că ar trebui să fie amendat".

La nivelul întregului oraş există peste 14.000 de clădiri istorice. Autoritățile au trimis notificări către proprietarii acestora pentru a demonta în cel mai scurt timp aparatele de aer condiționat.

reporter: Miodrag Hojda
operator: Dan Șoșdean
editor web: Călin Țenche

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri