Confruntare între două tabere de romi la Lugoj! Doi răniți, unul împușcat, altul tăiat cu sabia

Data publicării:
lugoj 04











Atacatorii au fugit cu mașina. Anchetatorii au declanșat cercetări, găsind pe carosabil cinci tuburi de cartușe. Starea răniților este stabilă, afirmă surse medicale.

Oamenii legii au stabilit că scandalul a pornit după ce victimele și atacatorii au participat la o nuntă. S-au reîntâlnit cu mirii în această dimineaţă și, din motive financiare, s-au luat la ceartă. 

Nu este prima dată când altercațiile între tabere de romi se termină la spital. Cel mai recent caz a avut recent, în centrul Timișoarei: rănitul a fost transportat la Spitalul Județean, luat cu asalt apoi de romi - a fost nevoie, și acolo, de prezența trupelor speciale, pentru că lucrurile riscau să degenereze. Aici a fost vorba despre o dispută imobiliară!

UPDATE 4. Cei doi inși reținuți în cazul scandalului cu împușcături de la Lugoj au primit, sâmbătă, mandate de arestare preventivă

IPJ Timiș a anunțat, în cursul serii de sâmbătă, că Iulian B., de 32 de ani, și Iulian B, de 53 de ani, reținuți în cazul incidentului sângeros de la Lugoj, au fost prezentaţi Judecătoriei Lugoj cu propunere de arestare preventivă, pentru săvârşirea infracţiunilor de ultraj contra bunelor moravuri, nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, loviri şi alte violenţe. Instanţa de judecată a emis pe numele celor doi mandate de arestare pentru 29 de zile.

UPDATE 3. După ce inițial, IPJ Timiș a anunțat că s-a folosit o armă neletală, informațiile ulterioare au scos la iveală existența de arme cu glonț!

UPDATE 2. IPJ Timiș anunță că, în urma celor întâmplate, un bărbat în vârstă de 32 de ani este cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de uz de armă neletală, fără drept şi ultraj contra bunelor moravuri.

Poliţiştii lugojeni afirmă că B. Iulian, de 32 de ani, din Lugoj, una dintre persoanele implicate în conflict, a tras mai multe focuri cu arma, rănindu-l pe M. Ion, de 54 de ani, din Lugoj, în zona gambelor. Acesta din urmă a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale, stabilindu-se că rănile provocate sunt superficiale şi nu i-a fost pusă viaţa în pericol. Ulterior, la spital, s-a mai prezentat o persoană care a fost lovită cu un obiect contondent în zona capului.

UPDATE 1. Cei doi atacatori au fost prinși, la un filtru al poliției, după ce au încercat să iasă din orașul Lugoj. Toate ieșirile din oraș erau, în acel moment, închise.  

În acest moment, ambii atacatori se află la sediul poliției, unde sunt audiați. Primele cercetări arată că atacatorul avea permis pentru armă.

Oamenii legii au stabilit că scandalul a pornit după ce victimele și atacatorii au participat azi-noapte la o nuntă. Azi-dimineață s-au reîntâlnit cu mireasa și mirele și din motive financiare a pornit scandalul. Cercetările sunt departe de final, pentru că atacatorii urmează să fie audiați și de un procuror.

CITEȘTE ȘI: Urgențele de la Spitalul Județean, luate cu asalt de romi. Unul fusese lovit în cap! Au intervenit mascații

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri