„Doamne, dă-ne bani!" Curtea de Conturi susține că sunt nereguli legate de finanțarea ridicării unei biserici la Săcălaz

Data publicării:
biserica prima

În anul 2007, din bugetul local al comunei Săcălaz, s-a pus prima piatră la temelia bisericii. Deși au trecut șapte ani de atunci și au fost cheltuiți 2.300.000 de lei, lăcașul de cult încă nu poate fi folosit de enoriași. Lucrările au fost oprite, din lipsă de bani. Alți 800.000 de lei ar fi necesari pentru construirea cupolei și pentru finisaje.

O parte din suma necesară construcției a venit dintr-un împrumut făcut de Primăria Săcălaz. Contractarea unui credit este un demers ilegal, spun reprezentanții Curții de Conturi.

Observațiile Curții de Conturi: "Coordonatorul principal de credite și consiliul local al UATC Săcălaz au exercitat atribuții ce nu le au în competența lor, respectiv de a angaja cheltuieli de investiții din bugetul local pentru obiective religioase [...] Pentru efectuarea plăților din bugetul local s-a utilizat un împrumut în valoare de 900.000 lei, fapt ce a condus la rambursarea ratelor de credit și dobânzilor, aferente cheltuielilor de investiții angajate”.

”Noi, la ora actuală, am intrat deja în instanță cu acest raport al Curții de Conturi, de obicei Curtea de Conturi sigur, nu pot sa spun că de multe ori își depășește atribuțiile, dar sigur își depășește”, susține Ilie Todașcă, primarul comunei Săcălaz.

Deși spun că era nevoie de o biserică mai mare în localitate, enoriașii cred că ziua în care se vor ruga în noul lăcaș de cult este departe. Regretul este cu atât mai mare cu cât suma uriașă de bani alocată vine din bugetul local. ”Foarte mult, foarte mult”, ”Păi cred că e o sumă destul de mare, eu cred că ar fi trebuit să se vadă deja ceva la ea”, afirmă localnicii.

O explicație pentru întârzierea lucrărilor vine tot de la cei care așteaptă, de șapte ani, să meargă la slujbe, în noul lăcaș de cult: ”S-au schimbat, întâi s-a început clădirea cu un anumit tip de cărămidă, după aia s-a schimbat, s-a dărâmat jos și s-a făcut”, ”E cum o vedeți, pe loc. Nu se lucrează nimic la ea. Firma care a lucrat la ea și-a luat schelele, și-a luat tot, și nu se mai lucrează de ani de zile la ea”.

Pentru a finaliza lucrarea, în comună a fost înființată și o organizație non-profit, care adună fonduri.

reporter: Adina Iriza
operator: George Ștefăniță
editor web: Călin Țenche

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri