Intrările "promisiunilor" în Timişoara. Porți vechi, înconjurate de gunoaie

Data publicării:
intrari prima

Peturi, pungi, un teren viran neîngrijit şi o poartă de intrare care nu a fost modernizată de ani buni. Cu această imagine sunt întâmpinaţi şoferii care intră în Timişoara pe Calea Lugojului.

 
Şi şoferii consideră că intrările în Timişoara trebuie modernizate. Cu atât mai mult cu cât oraşul se vrea o Capitală Culturală Europeană: ”Eu sunt din Sibiu, care a fost Capitală Culturală Europeană, standardul e diferit la intrare”, ”Nu arată bine. Arată rau pentru un oraş ca Timişoara. Şi care candidează la titlul de Capitală Culturală Europeană. Cu atât mai mult”, ”Centurile trebuie făcut în primul rând, cel puţin intrările în oraş să fie cel puţin făcute”.

 
O altă cale de acces în Timişoara, o imagine aproape similară pentru şoferii care intră pe Calea Aradului, cu panouri lăsate de izbelişte şi o poartă la fel de veche ca şi cea din Calea Lugojului.

Planuri pentru modernizarea intrărilor în oraş există de mai bine de patru ani. Propuneri au venit şi din partea unui deputat. ”Am conceput nişte intrări în Timişoara, două dintre ele, Calea Aradului şi Calea Lugojului, care sunt şi cele mai importante, pe care le-am depus la primărie. Am văzut că literele de la intrarea în Timișoara de pe Calea Aradului nu sunt luminate foarte bine”, afirmă Alin Popoviciu, deputat PDL.


Planuri şi propuneri. Nimic concret. Idei au mai furnizat si studenţii de la arhitectură pentru amenajarea celor nouă porţi de intrare în oraş. Reprezentanţii Primăriei Timişoara promit în continuare soluţii. Nicolae Robu, primarul Timişoarei, susține că ”Este o problemă care trebuie să îşi găsească rezolvarea. Cel puţin pentru cele dinspre Arad şi Lugoj”.

 
Edilul şef a adăugat că speră ca banii pentru refacerea portilor de intrare în Timişoara să se regăsească în bugetul pe 2014, care va fi votat, cel mai probabil, săptămâna viitoare.

reporter: Marcela Sferlea
operator: Cosmin Pîrlogea
editor web: Călin Țenche

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri