Ioan Cojocari, secretarul Primăriei Timișoara, în vizorul ANI: conflict de interese de natură penală

Data publicării:
cojocari

Agenția Națională de Integritate a dezvăluit, vineri, că a constatat, în urma verificărilor, că în perioada anilor 2007 - 2011, Primăria Municipiului Timișoara, prin Serviciul Juridic, care este direct subordonat lui Ioan Cojocari, a încheiat 36 acte notariale cu Biroul Notarilor Publici „Cojocari Paula & Tomuș Aurelia”. La acest cabinet notarial activează fiica lui Ioan Cojocari. Pentru legalizarea actelor notariale, Primăria Timișoara a plătit aproape 275.000 de lei, echivalentul a peste 70.000 de euro, precizează ANI.



ANI nu dă detalii despre cealaltă acuzație adusă lui Ioan Cojocari, folosirea de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, însă ține să precizeze că fapta este pedepsită, potrivit legii, cu închisoarea de la 1 la 5 ani.

Agenția Națională de Integritate a sesizat instanța de judecată. Judecătorii urmează să se pronunțe asupra conflictului de interese de natură penală, invocat de ANI.

Contactat, Ioan Cojocari a afirmat nu vrea să facă nicio declarație, știe că e un dosar deschis pe numele lui și a spus acolo ce avea de spus!

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri