Noi detalii în ancheta de la Primăria Timişoara. Cine, unde a greșit?

Data publicării:
ancheta prima

”Într-o situație în care eu trăiesc de pe o zi pe alta, mi se spune că fac foarte bine de pe urma mafiei imobiliare” - o spune una dintre angajatele Primăriei Timişoara, care este cercetată pentru că ar fi ajutat, spun procurorii, ca familiei Cârpaci să i se ofere ilegal o casă, care valoarează sute de mii de euro. Spune că e marcată de scandal: ”Credeți-mă, sunt obosită de nu mai pot, mai trebuie să și lucrez. Sunt cu punga de medicamente după mine”.

Şi alţi angajaţi se apară şi spun că sunt supusi unor presiuni zi de zi. Ne spune altă angajată: ”Posibilitatea de a greși, de a omite ceva, de a nu verifica atent există, pentru că totul se face sub presiune. Repede, repede, repede”.

 
Până ca romii să primească două case în loc de una şi o grădiniţă din Timişoara să fie evacuată, actele au trecut prin zeci de mâini. Și totuși, nimeni nu a sesizat vreo neregulă. Actele prin care se face retrocedarea sunt eliberate de angajații de la biroul de evidență a patrimoniului. De aici, actele trec prin alte departamente. Hârtiile ajung la angajații serviciului care se ocupă de administrarea bunurilor orașului. Ulterior, documentele sunt pasate colegilor de la departamentul juridic, însă e nevoie și de semnătura șefului direcției de patrimoniu. Din acest moment, ca retrocedarea să aibă loc mai e nevoie de un singur aviz. Acordul final vine din partea edilului orașului, iar exemplare din decizie sunt trimise atât la Prefectura Timiș, cât și la Cadastru.


 
Acum edilii Timişoarei arată cu degetul spre foștii șefi ai orașului. Traian Stoia, viceprimarul Timișoarei, susține: ”Să căutăm vinovați în rândul funcționarilor este o greșeală. Ei au primit dispoziții. De frica pâinii de mâine, care poate să nu mai existe, unii au mai greșit. Dar ei nu sunt cei care au luat ce era de luat”.


 
Iar fostul primar își aduce aminte că o grădiniţă a fost evacuată pentru eliberarea clădirii, dar spune că deciziile s-au luat pe baza unor acte judecătoreşti. ”Mă intrigă faptul că s-a predat acel corp dacă nu era cazul. Noi nu puteam excede prin dispoziție administrativă hotărârea judecătorească. Noi am avut, în Timișoara, în jur de 4.000 de cereri de retrocedări”, ne-a declarat Gheorghe Ciuhandu, fostul primar al Timișoarei.

Audieri în acest caz vor avea loc joi şi vineri, când cinci persoane trebuie să explice cum i s-au retrocedat două case familiei Cârpaci, ambele situate în aceiași curte.

reporter: Gerhald Ernst
operator: M. Pop/ A. Lungu
editor web: Călin Țenche

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri