Proprietarii de clădiri istorice din Timişoara plătesc, numai să le vadă reabilitate

Data publicării:
cladiri vechi A



Potrivit proiectului, proprietarii nu vor plăti dobândă, ci numai indexări ale inflației, dar trebuie să suporte şi costurile cu documentația tehnică necesară obținerii autorizației de construire. Şantierul se va deschide doar atunci când toţi cei care locuiesc în clădire sunt de acord cu reamenajarea imobilului.

„Sunt începute deja demersurile pentru proiectul de reparaţii, într-o etapă mai incipientă, dar vom parcurge tot ce trebuie şi sper să meargă", „Am fi preferat să ia iniţiativa primăria, să facă şi pe urmă să găsească pârghiile să recupereze banii. Aşa va fi foarte greu", „Proiectul acesta al primăriei, da, ajută la reformarea imaginii oraşului, într-una pozitivă şi într-adevăr la valoarea care ar trebui să fie", ne-au spus câțiva dintre participanții la dezbatere.

Marţi, în şedinţa de plen, consilierii locali îşi vor exprima votul. Unii dintre ei au deja amendamentele pregătite.



„Trebuie diferenţiate, din punctul meu de vedere, intervenţiile şi sprijinul, în ce sens? Sunt persoane în aceste clădiri care sunt cetăţeni străini, sunt firme la parter care au activităţi comerciale şi sunt cetăţeni normali sau chiar pensionari care nu au fonduri. Cred că sprijinul pe care ar trebui să-l dăm ar trebui să fie direct proporţional şi cu posibilităţie financiare", a declarat, pentru Digi24 Timișoara, consilierul local Adrian Orza.

Un milion de euro au la dispoziţie autorităţile pentru a duce la bun sfârşit acest proiect. În Timișoara există peste 14.000 de clădiri istorice, iar în cazul a peste 10.000 dintre acestea ar trebui renovate fațadele și acoperișurile, susțin reprezentanții Primăriei.

reporter: Miodrag Hojda
operator: Mihai Pop
editor web: Călin Țenche

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri