Sărbătorile pe rit vechi: Ajunul Crăciunului, în Banat. Sârbii au aprins badjnak-ul

Data publicării:
sarbatori colaj prima

În familia Pantin, din Deta, pregătirile pentru ziua de Ajun au început la primele ore ale dimineţii. Gospodinele au trecut la prepararea bucatelor, iar bărbaţii au avut altă sarcină. Conform tradiţiei, înainte de prânz, din padure trebuie adus un trunchi de stejar tânăr, denumit badnjak.

”Ăsta este stejarul, ăsta e simbolulul Domnului Isus Hristos. Acest stejar pe care îl vedeți dumneavoastră aici”, ne spune Milan Pantin.

 
Acesta simbolizează lemnul cu care a fost încălzit pruncul Iisus. Şi tot tradiţia spune că, dacă flăcările vor fi înalte, anul ce vine va fi unul prosper. Din frunzele aceluiaşi stejar, nepoţii familiei împletesc buchete care vor fi împărţite credincioşilor la biserică, în seara de Ajun: ”Se vor înlocui cele vechi, acasă, ele simbolizează sănătatea, prosperitatea, rugându-ne să avem un An Nou mai bun”.

Şi bucatele gătite în ziua de Ajun respectă un ritual vechi de câteva secole: ”Bunica mea, de Ajunul Craciunului, pregătește bucate de post, este zi de post, la noi la sârbi”.

Tot în ziua de Ajun se pregăteşte cesniţa, produsul cu cea mai încărcată tradiţie. Este preparată din foi de aluat, umplute cu nucă, stafide şi miere, iar gospodinele pun în prăjitură şi câte o monedă. ”Cine găsește banul, o să aibă noroc tot anul”, afirmă Misirca Pantin.

Tradiţia cere ca preparatul să fie mâncat imediat ce este scos din cuptor: ”Soţul taie bucățile și pune la fiecare un nume: spune o bucată a casei, o bucată a Crăciunului, o bucată a lui, o bucată mie”.

 
De pe masa din seara de Ajun nu lipsesc alte bucate alese, toate provenind din roadele anului care stă să se încheie: ”Deci, recoltă bună, colac frumos, mare, reușit, porci frumoși, grași, mere, nuci, a fost destul”.

După arderea badnjak-ului şi după tot ritualul din Ajun, ziua de Crăciun începe cu o slujbă religioasă.

În Ajunul Crăciunului, la Timișoara, sârbii au aprins "badjnak-ul"

Au fost flăcări înalte, luni seara, și în curtea Catedralei Ortodoxe Sârbe din Timişoara. În Ajunul Crăciunului, pe rit vechi, sârbii au aprins badjnak-ul. Este o tradiție care se păstrează cu sfințenie, în zonă, de sute de ani.

reporter: Adina Iriza / Marcela Sferlea
operator: Viorel Jiva / George Ștefăniță
editor web: Călin Țenche

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri