Topul celor mai scumpe facultăţi din Timișoara. Unde costă 10.000 de lei un an de studiu?

Data publicării:
studenti-1



Topul celor mai scumpe facultăţi din Timişoara este condus de cea de Medicină. Aici, tinerii care provin din alte ţări europene achită în fiecare an câte 4.000 de euro, iar cei care vin din state care nu fac parte din Uniunea Europeană plătesc 3.200 de euro pe an. În această situaţie se află Khader Darawshy, născut în Nazaret, Israel, student în anul 4 la Timişoara. „Aici, în Timişoara, acum patru ani eram 20 de persoane, acum ajungem, cu cei care vin anul acesta, la 200 şi ceva de studenţi“, afirmă el.

Studenţii români care ocupă un loc cu taxă la Medicină scot din buzunar câte 1.200 de euro pe an. Simona Drăgan, prorectorul Universității de Medicină şi Farmacie „Victor Babeş“ Timişoara, ne spune că „taxele au rămas la fel, pentru studenţii străini - 4.000 de euro pe an, (...) iar la programele de scurtă durată, 800 de euro pe an”.



Cea mai scumpă facultate din Timişoara, pentru studenţii români, este cea de Muzică din cadrul Universităţii de Vest.
Aici, un an de studii costă 10.000 de lei. Violeta Zonte, decanul Facultatea de Muzică, precizează pentru Digi24 Timișoara: „Taxele sunt mari, dar nu acoperă finanţarea de bază pe student. Acest coeficient, această alocaţie bugetară, este datorită cursurilor individuale“

La Medicină Veterinară, studenţii la taxă achită 4.000 de lei pe an. „Numărul de ore a crescut cu aproximativ 700, având în vedere Legea Educaţiei, care prevede creşterea numărului de la 4.700, câte erau înainte, la 5.500“, afirmă Gheorghe Dărăbuş, prorector Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară a Banatului.



Taxele pentru alte facultăţi variază de la 2.500 de lei pe an până la 3.500 de lei, în funcţie de universitate şi de programul de studii la care s-a înscris studentul.

Reporter: Miodrag Hojda
operator: Viorel Jiva, Cristian Axinte
Redactor: Călin Țenche

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri