Trans Semenic, finalizat după aproape cinci ani de lucrări. Drumul scurtează timpul de acces în zonă

Data publicării:
transsemenic prima

Trans Semenic sau drumul judeţean ce face legătura între comuna Slatina Timiş și stațiunea Văliug, din județul Caraș-everin, reprezintă o variantă mai scurtă pentru turiştii care vor să admire frumuseţile Banatului montan. Cu o lungime de aproape 40 km, adică mult mai scurt decat Transalpina sau Transbucegi, drumul care străbate masivul Semenic poate concura la frumusețea peisajelor cu cele două șosele mult mai cunoscute. Trans Semenic sau Transalpina Banatului, cum a fost numit, poate deveni o atracție turistică în sine.

Așa că șoferii au ce admira în drumul spre Gărâna, Trei Ape, Brebu Nou sau Văliug, adică stațiunile prin care trece șoseaua recent inaugurată: ”E superb, minunat, ceva de nedescris, un peisaj mirific”, ”Drumul a fost foarte bun, cel puțin pe porțiunea pe care am străbatut-o noi a fost foarte bun. Am venit să ne relaxăm, facem un teambuilding, stăm la o cabană mai sus, iar proprietarul știa o porțiune de drum foarte interesantă, pe munte, pe un drum forestier”.

Inaugurarea drumului județean ce străbate muntele Semenic a fost un prilej de bucurie în special pentru deținătorii cabanelor din zona turistică. Ei se așteaptă ca numărul turiştilor să crească, odată cu deschiderea drumului ce face accesul spre orașele din sudul țării.

”Odată ce vine zăpada sperăm să vină cât mai mulți oameni la noi, cu atât mai mult cu acest drum. Cu siguranță pentru noi, în zona aceasta Văliug-Crivaia-Gărâna-Brebu Nou, facilitează accesul persoanlelor din partea de sud a țării, pentru că până acum ei trebuiau să ocolească pe la Reșița și acum cei din Craiova, București, Drobeta Turnu Severin vin mult mai ușor”, afirmă Carmen Popa, asistent marketing la o pensiune din Văliug, Caraș-Severin.

Dacă ne raportăm la distanțe, noua variantă de drum ar trebui să le permită turiștilor din toate zonele țării să ajungă pe Semenic mult mai repede. Spre exemplu, de la Deva ar trebui să se ajungă în două ore, față de trei ore câte se făceau inițial, cu o scurtare a distanței de 50 km. Turiștii care vin din sudul țării ar trebui să economisească cel puțin o oră de drum, pentru că traseul e cu 80 km mai scurt decât varianta prin Caransebeș. De la Drobeta Turnu Severin ar trebui să se ajungă în circa două ore.

Investiția în modernizarea celor peste 40 de kilometri de drum județean a fost a fost realizată de Consiliul Județean Caraş-Severin, cu fonduri europene, în baza Programului Operațional Regional.

”În realitate, nu am reabilitat un drum, ci erau porțiuni care nu existau, un fel de albii de torent”, spune Sorin Frunzăverde, președintele Consiliului Județean Caraș-Severin.

Noua şosea începe din Valiug și se încheie în intersecția cu Drumul European 70. Lucrările la Trans Semenic au început în 2011, cu finanţare europeană de 120 de milioane de lei.

Reporter: Raluca Popa
Operator: Viorel Jiva
Editor web: Călin Țenche

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri