Alegeri locale 2025: Programul secțiilor de votare pe 7 decembrie. Regula importantă pentru românii care ajung târziu la urne

Data publicării:
Programul secțiilor de votare din 7 decembrie. Foto Getty Images
Programul secțiilor de votare din 7 decembrie. Foto Getty Images

Alegerile locale parțiale din 2025 vor avea loc duminică, 7 decembrie, iar votarea se va desfășura într-o singură zi, conform legislației electorale. Secțiile vor fi deschise între orele 7:00 și 21:00, fără posibilitatea prelungirii programului. După ora 21:00, dreptul de vot va fi exercitat exclusiv de persoanele aflate deja în interiorul secțiilor de votare, accesul alegătorilor care se află la rând, în exteriorul sediilor, fiind interzis.

Cetățenii sunt așteptați la urne pentru a-și alege primarul ggeneral al Municipiului București, primarii din mai multe localități din țară, precum și președintele Consiliului Județean Buzău.

Programul secțiilor de votare pe 7 decembrie

Votarea se desfășoară într-o singură zi, între orele 7:00 și 21:00. Spre deosebire de alte tipuri de scrutine, în cazul alegerilor locale programul nu poate fi prelungit. După ora 21:00 își pot exercita dreptul de vot doar persoanele aflate deja în interiorul secției, nu și cele care se află la rând în exterior.

La ora 21:00, președintele biroului electoral al secției declară oficial închiderea votării și dispune închiderea localului. Tot la acest moment, urna specială trebuie să fie readusă în sediul secției de votare.

Cine poate vota la alegerile locale parțiale

La alegerile din 7 decembrie, conform Legii 115/2015 (Art.3) au dreptul de a vota:

  • cetăţenii români care au împlinit vârsta de 18 ani, inclusiv cei care împlinesc această vârstă în ziua alegerilor.

Pentru alegerea consiliului local, a consiliului județean, a primarului, precum și a președintelui consiliului județean fiecare alegător are dreptul la câte un singur vot.

  • alegătorii care au domiciliul sau reședința în localitatea respectivă - dreptul de vot se exercită numai în comuna, oraşul, municipiul sau sectorul în care alegătorul îşi are domiciliul sau reşedinţa.

Categorii de persoane care nu pot vota:

  • debilii sau alienaţii mintal, puşi sub interdicţie;
  • persoanele cărora li s-a interzis exercitarea dreptului de a alege, pe durata stabilită prin hotărâre judecătorească definitivă.

De asemenea, nu pot vota cetățenii care nu au domiciliul sau reședința în România.

Lista candidaților pentru funcția de primar general al Capitalei

Bucureștenii care se vor prezenta la urne pe 7 decembrie vor găsi, pe buletinul de vot, cei 17 candidați listați în ordinea următoare:

  • 1.Cătălin Drulă (USR);
  • 2.Daniel Băluță (PSD);
  • 3.George Burcea (Partidul Oamenilor Tineri);
  • 4.Ciprian Ciucu (PNL);
  • 5.Ana Maria Ciceală (Partidul Sănătate Educație Natură Sustenabilitate);
  • 6.Liviu Gheorghe Floarea (Partidul Național Țărănesc Maniu Mihalache);
  • 7.Gheorghe Macovei (Partidul România Mare);
  • 8.Oana Crețu (Partidul Social Democrat Unit);
  • 9.Mihai Ioan Lasca (Partidul Patrioții Poporului Român)
  • 10.Rareș Lazăr (Partidul România în Acțiune);
  • 11.Anca Alexandrescu (candidat independent propus de Alianța electorală ''Dreptate pentru București'');
  • 12.Dănuț Angelo Trifu (independent);
  • 13.Eugen Orlando Teodorovici (independent);
  • 14.Gheorghe Nețoiu (independent);
  • 15.Vlad Gheorghe (independent);
  • 16.Angela Negrotă (independent);
  • 17.Constantin-Titian Filip (independent).

Editor : C.S.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ai primit amendă în Bulgaria: Unde trebuie să o plătești și ce riști dacă o ignori
Digi FM
A rupt tăcerea după 40 de ani. Actrița Anna Széles, dezvăluiri despre divorțul de Florin Piersic: „Sufeream...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Britney Spears, decizie drastică după ce a fost arestată pentru conducere sub influenţa alcoolului...
Film Now
După trei divorțuri, Robin Wright și-a găsit marea dragoste într-un pub din Anglia. Motivul pentru care...
Adevarul
Castelul din Carpați, redescoperit pe un traseu spectaculos. Misterele cetății Colț, părăsită de secole la...
Newsweek
Știrea momentului pentru pensionari. S-au găsit 2.000.000.000€ pentru creșterea pensilor. Cum se împart banii?
Digi FM
Săptămâna Luminată 2026. Când se spală rufe. Ce alte tradiții sunt în fiecare zi
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Când pică Paștele ortodox și Paștele catolic în următorii 10 ani (2027-2036). Calendar complet și diferențe...
Digi Animal World
Cum reacționează un câine atunci când e certat de stăpân pentru năzbâtia făcută. Imaginile sunt virale
Film Now
Dezvăluiri despre ultimele zile din viața actriței Catherine O'Hara. Fratele ei a rupt tăcerea: „Nu mai...
UTV
Mircea Lucescu și soția lui sunt împreună de 60 de ani și s-au cunoscut la cantina facultății. „A fost...