Baronul PSD Ionel Arsene mai vrea un mandat la CJ Neamț și s-a aliat cu Meleșcanu

Data actualizării: Data publicării:
baronul psd ionel arsene
sursa foto Inquam photos/Octav Ganea

PSD, ALDE și formațiunea PPU (social-liberal)  au format „Alianța pentru Modernizarea Neamțului 2020”, pentru alegerile locale din acest an. Liderii locali ai celor trei formațiuni sunt Ionel Arsene, președintele PSD Neamț, senatorul Teodor Meleșcanu, președintele PPU (social-liberal) Neamț și Ion Asaftei, președintele ALDE Neamț.

Alianța electorală pentru Consiliul Județean Neamț, condus în ultimii patru ani de președintele Ionel Arsene și vicepreședintele Ion Asaftei, are drept principal scop continuarea modernizării județului, se arată într-un comunicat PPU.

„Tema pentru această alianță este continuitatea. Aici la Neamț, PSD împreună cu ALDE și, în viitor, împreună cu PPU (social-liberal), facem o alianță pentru a moderniza județul Neamț așa cum merită. Timp de patru ani am făcut performanță din punct de vedere administrativ, iar asta am făcut împreună", a spus Ionel Arsene.

„Suntem oameni care ne ținem de cuvânt”, a declarat senatorul Teodor Meleșcanu, președinte interimar PPU (social-liberal) Neamț. „Pentru noi, una din marile priorități va trebui să o reprezinte zona educației”.

„Oamenii de bună-credință din Neamț știu să judece și să aprecieze. Noi mai avem multe de făcut, proiecte pentru modernizarea județului”, a spus Ion Asaftei.

Editor web: M.L.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri