Daniel Florea: Am formulat plângere penală față de cei care au fabricat hârtii şi filmuleţe mincinoase

Data actualizării: Data publicării:
Daniel Florea vorbește de la birou
Primarul Sectorului 5, Daniel Florea. (foto: captură video Facebook/ Daniel Florea)

Daniel Florea a anunţat că a formulat o plângere penală împotriva celor care "au fabricat hârtii şi filmuleţe mincinoase" despre strângerea de semnături în campania electorală. Primarul Sectorului 5, candidat pentru un nou mandat, spune că "infractori deghizaţi în politicieni" distribuie în spaţiul public o serie de falsuri, potrivit Agerpres.

"O serie de ticăloşi, de infractori deghizaţi în politicieni falsifică şi distribuie în spaţiul public o serie de falsuri, conştienţi că nu au nicio şansă să ne învingă la urne, nici pe mine, şi nici pe dvs. Acesta este motivul pentru care am formulat plângere penală pentru inducerea în eroare a organelor judiciare, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 268 al. 2 Cod penal, tuturor celor care au fabricat hârtii şi filmuleţe mincinoase. Producerea sau ticluirea de probe nereale în scopul de a dovedi existenţa unei fapte prevăzute de legea penală ori săvârşirea acestora de către anumite persoane se pedepseşte cu închisoare de la unu la cinci ani", a declarat Daniel Florea, într-un mesaj video publicat pe Facebook.

Acesta a spus că din probele pe care le-a depus reiese că unii dintre cei care distribuie aceste informaţii ar fi ştiut că sunt false.

"Pentru cei care, ştiind că sunt false toate aceste lucruri - pentru că este evident că sunt false - distribuie, propagă şi susţin în public acele minciuni, ştiind că sunt minciuni, le-am făcut plângere penală pentru favorizarea infractorului. Sunt convins... şi din probele pe care le-am depus la plângerea penală reiese clar că unii dintre ei ştiau dinainte. Dacă ştiau dinainte, sunt complici şi le voi face plângere penală pentru complicitate şi nu pentru favorizare. Am un mesaj pentru PNL, USR şi PLUS: v-aţi transformat în pavăza lui Piedone şi în trompeta finului lui Vanghelie", a afirmat el.

Luni, candidatul PNL susţinut de USR PLUS la Primăria Sectorului 5, Cristian Băcanu, a anunţat că a formulat o plângere penală, după ce în spaţiul public a apărut o înregistrare video conform căreia ar fi fost falsificate semnături pentru listele depuse de PSD la alegerile locale din Sectorul 5.

De asemenea PLUS Bucureşti a anunţat că Alianţa USR PLUS Sector 5 a depus denunţ penal împotriva primarului Sectorului 5, Daniel Florea, "precum şi împotriva Partidului Social Democrat şi tuturor persoanelor care au contribuit la vicierea procedurii" referitoare la obţinerea de semnături în susţinerea candidaturii.

Anterior, PLUS Sector 5 a postat pe Facebook o înregistrare video în care susţine că ar apărea angajaţi ai Primăriei Sectorului 5 care completează liste de semnături pentru candidatura primarului Daniel Florea.

Liderul interimar al PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că a vorbit cu Daniel Florea despre filmarea în care apar oameni din echipa primarulului. Ciolacu a afirmat că Florea l-a asigurat că cei care apar în imagini nu mai fac parte din staff.

Redactor: Alexandru Costea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri