Incidente alegeri locale 2020: Primul reținut pentru fraudă electorală, după ce a oferit 200 de lei pentru un vot LIVE TEXT

Data actualizării: Data publicării:
stampila si buletin de vot
Alegeri parlamentare 2020. Cum pot vota românii din localitățile în carantină, dacă au adresa din buletin în altă parte

Peste 18 milioane de alegători sunt aşteptaţi astăzi la urne. Pe parcursul zilei, digi24.ro vă va ține la curent cu incidentele in ziua votului, la Alegeri locale 2020. Românii cu drept de vot își vor alege azi primarii, preşedinţii de consilii judeţene, dar şi pe cei care vor face parte, timp de patru ani, din consiliile locale şi judeţene.

În țară au fost organizate 18.794 de secţii de votare, 1.200 dintre acestea fiind în Capitală. Cele mai multe secții de votare se află în sectoarele 3 şi 6.

Pentru prima dată, românii care merg la vot trebuie să respecte anumite măsuri de protecţie sanitară, Alegerile locale 2020 desfășurându-se după reguli speciale în contextul pandemiei de Covid-19

LIVE TEXT INCIDENTE LA ALEGERI LOCALE 2020

18:55  Primarul PNL al localităţii Şeica Mare (județul Sibiu), Nicolae Şuşa, a fost amendat cu 1.400 de lei, după ce a fost filmat în timp ce le arăta oamenilor cum să-l voteze, arată un comunicat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sibiu, potrivit Agerpres.

18: 45. De la începutul procesului de votare și până acum, la nivelul întregii țări, au fost înregistrate 703 de sesizări referitoare la fapte care au legătură cu procesul electoral. 255 nu s-au confirmat, iar 242 sunt încă în curs de verificare.

Au fost constatate 133 de fapte de natură penală pentru care sunt cercetate 102 persoane.

De asemenea au fost constatate 137 de contravenții fiind aplicate 88 de amenzi în valoare de peste 122.000 de lei și 47 de avertismente scrise, a anunțat purtătoarea de cuvânt a MAI, Monica Dajbog.

Un jandarm aflat în paza unei secții de votare din jud. Brașov a fost atacat de un bărbat, bolnav psihic, care a asmuțit asupra acestuia un câine. Jandarmul a executat un foc de avertisment, în plan vertical, cu armamentul din dotare, fără a rezulta victime. Ulterior, agresorul a fost imobilizat și încătușat, urmând a fi transportat cu o ambulanță, la o unitate medicală de specialitate.

În orașul Tecuci din Galați, polițiștii au întocmit dosar penal pe numele a doi bărbați pentru coruperea alegătorilor după un cetățean a sesizat faptul că aceștia ar fi împărțit bani unor alegători. Unul dintre bărbați are și dosar penal pentru amenințare după ce l-ar fi amenințat chiar pe denunțător.

În Prahova, o persoană care s-a recomandat a fi jurnalistă a informat purtătorul de cuvânt al IPJ că în zona Târgșoru Vechi o serie de cetățeni au primit mesaje gen RO ALERT prin care au fost informați că la secțiile de votare din zonă au fost identificate cazuri de COVID. În urma verificărilor s-a stabilit că mesajul a fost trimis de fapt de pe un număr privat.

Polițiștii din Gorj au fost sesizați de un candidat că a fost împins și lovit cu cotul în abdomen de fiul unui alt candidat. În cauză s-a întocmit dosar penal.

Polițiștii constănțeni efectuează cercetări, în urma unei sesizări, cu privire la faptul că o femeie ar fi încercat să introducă în urnă mai multe buletine de vot, fiind deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii tentativei la infracțiunea de fraudă la vot.

În județul Argeș, la două secții de vot diferite s-au prezentat doi cetățeni străini care au votat fără avea acest drept. Acum au dosar penal pentru fraudă la vot.

În județul Hunedoara, Poliția Municipiului Petroșani a fost sesizată de către președintele unei secții de votare cu privire la faptul că doi alegători ar fi primit buletine de vot având deja aplicată ștampila cu mențiunea „votat”. Echipa operativă s-a deplasat la fața locului și a demarat cercetările, în cauză fiind întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de tentativă la fraudă la vot și falsificarea documentelor și evidențelor electorale.

Polițiștii din cadrul Poliției Stațiunii Predeal, jud. Brașov, au fost sesizați prin apelul unic de urgență 112 cu privire la faptul că, la o secție de votare din stațiune, o persoană ar fi oferit o sumă de bani unui bărbat, în scopul determinării acestuia să voteze un anumit candidat. S-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de corupere a alegătorilor.

În județul Mehedinți, Poliția municipiului Drobeta Turnu Severin a fost sesizată de președintele unei secții de votare cu privire la faptul că o tânără și-a fotografiat unul dintre buletinele de vot în timp ce se afla in interiorul secției de votare. A fost sancționată contravențional cu amendă în valoare de 600 lei.

Polițiștii din cadrul Secției nr. 2 Poliție Nanov, județul Teleorman, au fost sesizați cu privire la producerea unui incident în proximitatea secției de votare din comuna Călinești. După ce a ieșit din secția de votare, pe fondul unor discuții contradictorii, un bărbat a fost agresat fizic. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „lovire sau alte violențe”.

În cursul zilei de astăzi, în județul Botoșani, polițiștii Secției de Poliție nr.1 au fost sesizați de către președintele unei secții de votare din localitatea Tudora, cu privire la faptul că unui bărbat de 79 de ani din localitate, i s-ar fi înmânat de către un membru al secției de votare un buletin de vot, fără ca acesta să prezinte actul de identitate, bărbatul respectiv exercitându-și votul. În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că bărbatul își exercitase dreptul la vot și la o altă secție de votare, de pe raza aceleiași localități. Polițiștii s-au sesizat din oficiu sub aspectul comiterii infracțiunii de frauda la vot. Față de membrul biroului electoral al secției de votare s-a luat măsura sancționării contravenționale cu amendă în cuantum de 2.200 de lei.

De asemenea, Inspectoratul de Poliție Județean Iași a fost sesizat de către Biroul Electoral de Circumscripție Comunală Fântânele despre faptul că o persoană s-a prezentat la vot unde a constatat faptul pe numele ei exista o cerere pentru urna specială, aceasta negând ca ar fi făcut o astfel de solicitare. În cauză, polițiștii efectuează cercetări.

18:40. Preşedinta unei secţii de votare din comuna Balta Doamnei, din judeţul Prahova, a suferit, duminică după-amiază, o lipotimie, procesul electoral fiind oprit temporar până la sosirea ambulanţei şi preluarea femeii.

18:00 O persoană din municipiul Târgu Secuiesc a fost amendată pentru că a refuzat să poarte mască de protecţie în incinta secţiei de votare, informează Inspectoratul Judeţean de Poliţie (IJP) Covasna.

„Pe raza judeţului Covasna procesul electoral se desfăşoară în condiţii normale şi nu au fost semnalate probleme deosebite, forţele Ministerului Afacerilor Interne fiind desfăşurate în teren pentru asigurarea ordinii şi siguranţei publice şi facilitarea procesului electoral. În acest sens au fost instituite un număr de 3 zone de risc şi o zonă specială, zone în care forţele MAI au fost suplimentate”, transmite MAI. 

17.55 Trei bărbați care stăteau lângă o secție de votare din Dolj, cercetați penal pentru că pretindeau că sunt jurnaliști

Poliţiştii au deschis dosare penale pe numele a trei bărbaţi care stăteau lângă o secție de votare din Dolj și aveau, la vedere, legitimaţii false de presă potrivit cărora ar fi angajaţii unui post de televiziune din Craiova, transmite Agerpres.

"În cursul acestei zile, poliţişti din cadrul Secţiei 6 Poliţie Rurală Giubega s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că, în apropierea unei secţii de votare din comuna Radovan, se aflau trei bărbaţi care aşteptau de o perioadă mai lungă de timp, aceştia având la vedere legitimaţii de presă. Cei în cauză au fost legitimaţi de poliţişti, iar în urma verificărilor efectuate s-a stabilit că aceştia nu erau angajaţi ai postului de televiziune care apărea menţionat pe legitimaţiile respective", precizează IPJ Dolj.

Potrivit sursei citate, în cauză, cercetările sunt continuate de poliţişti sub aspectul comiterii infracţiunii de exercitare fără drept a unei profesii sau activităţi.

16.00 MAI: Au fost înregistrate 318 sesizări privind infracțiuni electorale și au fost date 34 de amenzi în valoare de 38.000 de lei

Purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne (MAI), Monica Dajbog, a anunțat, că nu au fost înregistrate evenimente grave care să deranjeze ordinea publică în timpul alegerilor locale. Din totalul de 318 sesizări cu privire la posibile infracțiuni electorale primite de structurile MAI, 111 sunt în curs de cercetare, fiind aplicate 34 de amenzi în valoare de 38.000 de lei.

“Precizez că de la începutul procesului de votare nu s-au produs evenimente de o gravitate deosebită în planul ordinii publice.

La nivelul structurilor MAI s-au primit 318 de sesizări referitoare la posibile contravenții sau infracțiuni electorale, dar 119 nu s-au confirmat în urma primelor verificări.

Cu privire la alte 111 sesizări, se efectuează în continuare verificări.

Până la această oră, au fost aplicate 54 de sancțiuni contravenționale, fiind aplicate 20 de avertismente scrise și 34 de amenzi în valoare de 38.000 de lei.

Cele mai frecvente fapte contravenționale sesizate au fost de continuare a propagandei electorale, sfătuirea alegătorilor cu cine să voteze, fotografierea sau filmarea buletinului de vot.

În plus, se efectuează cercetări cu privire la 37 de infracțiuni precum coruperea alegătorilor sau fraudă la vot.

O să prezint și câteva exemple

Ca urmare a cercetărilor efectuate astăzi de către polițiștii din Măgurele, județul Ilfov s-a dispus  măsura reținerii față de un bărbat care a oferit 200 de lei altor două persoane pentru a vota un anumit candidat.

Precizez ca în urma unei altercații produse între 2 candidați în fața unei secții de votare din Moldova Nouă, polițiștii au întocmit un dosar penal pentru loviri și alte violențe.

La o secție din orașul Târgul Secuiesc, un candidat a refuzat să poarte mască de protecție în secția de votare în timp ce își exercita dreptul la vot. Acesta a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 1.800 lei.

Polițiștii constănțeni au fost sesizați cu privire la faptul că dintr-o secție de votare lipsește o ștampilă de vot. În urma verificărilor s-a stabilit faptul că un bărbat și-ar fi exercitat dreptul de vot, iar apoi ar fi părăsit secția de votare, având ștampila asupra sa. În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt.

Poliția Municipiului Sebeș s-a sesizat din oficiu cu privire la faptul că la o secție de votare urna mobilă a fost transportată fără a fi asigurată pază din partea structurilor MAI”. Se fac verificări sub aspectul comiterii infracțiunii de «Nerespectare a regimului urnei de vot».

În localitatea Năvodari, Constanța, polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul că, la o secție de votare o persoană ar fi primit 5 buletine de vot. În urma cercetărilor s-a stabilit faptul că cele sesizate se confirmă, persoana în cauză aplicând ștampila și pe buletinul în plus. Acesta a fost anulat, restul de 4 buletine fiind introduse în urnele de vot. În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fraudă la vot.

Un caz similar în Ciocârlia. Polițiștii au fost sesizați după ce membrii comisiei au constatat că un bărbat a introdus în urne 2 buletine de vot și mai avea asupra sa alte 3. A fost întocmit dosar de cercetare penală pentru fraudă la vot.

În Tuzla o femeie a îndemnat două persoane să voteze un anumit candidat la primărie. Persoana în cauză a fost identificată și sancționată contravențional cu amendă în valoare de 1.400 de lei.

În București, prin apel 112 a fost sesizat faptul că pe două panouri video, amplasate în sectorul 5, ar rula clipuri cu conținut electoral. În urma verificărilor a fost identificat administratorul direcției ce gestionează panourile video și i s-a aplicat o sancțiune contravențională în valoare de 1.000 de lei.

La o secție de vot din sectorul 3 a fost sesizat faptul că un delegat al unui partid ar fi dat unui votant un buletin de vot pre-stampilat cu un anumit candidat. În urma verificărilor s-a constatat că această situație nu se confirmă.

Într-o localitate din Arad, o femeie, cetățean moldovean, și-a exercitat dreptul de vot la o secție de vot din Nădlac, fără a avea acest drept, persoana respectivă având doar drept de ședere pe teritoriul României. Polițiștii s-au sesizat din oficiu pentru săvârșirea infracțiunii de fraudă la vot.

La o secție de vot dintr-o localitate din Vâlcea membrii secției au înmânat unui număr neprecizat de persoane 14 buletine de vot în plus pentru alegerea primarului localităţii. În cauză s-a întocmit dosar penal pentru fraudă la vot.

Într-o localitate din Mureș a fost primită o sesizare cu privire la faptul că o persoană s-a filmat în cabina de vot în timp ce își exprima opțiunea de vot, apoi a postat-o pe o rețea de socializare. Se efectuează verificări în vederea identificării persoanei.

În localitatea Chirileu, din același județ, în fata secției de votare s-au adunat aproximativ 50 de persoane, care protestau la adresa primarului în funcție. La fața locului s-au deplasat echipaje de poliție și se efectuează verificări.

Polițiștii din Hoghiz, județul  Brașov, au fost sesizați cu privire la faptul că administratorul unei societăți comerciale dintr-o altă localitate, ar fi oprit mai multe cărți de identitate ca garanție pentru cumpărăturile făcute de anumiți clienți. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de împiedicarea exercitării drepturilor electorale.

Președintele unei secții de votare din Caracal a fost informat cu privire la faptul că la aproximativ 50-60 de metri de secția de votare, în curtea unui cetățean, se află un panou pe care sunt încă afișe electorale. Panoul a fost îndepărtat, iar persoana a fost sancționată contravențional de către jandarmi pentru încălcarea legislației electorale.

În județul Cluj, polițiștii efectuează verificări cu privire la posibile fapte de mită electorală săvârșite în preajma unor secții de votare din localitățile Mera și Suceagu.

În ceea ce privește aglomerările care se înregistrează la intrarea în localurile de vot, unde există mai multe secții de votare, în scop fluidizării, efectivele MAI au luat măsuri pentru organizarea unor culoare separate de acces pentru fiecare secție de votare.

Precizez că în ceea ce privește persoanele aflate în centrele de reținere şi arest preventiv ale unităților de poliție, Inspectoratul General al Poliției Române a asigurat măsurile necesare pentru a permite exercitarea dreptului de vot de către cei care îndeplinesc condițiile legale și care și-au exprimat intenția de a vota în termen legal. Până la ora 14.00, au votat 131 de persoane reținute sau arestate.

În Capitală și în 18 județe au fost înregistrate și 25 de cazuri medicale, în majoritatea cazurilor fiind vorba de lipotimii, stări de amețeală sau traumatisme suferite în cădere în urma leșinului. Pentru 5 persoane, a fost nevoie de transport la spital, restul primind primul-ajutor la fața locului de la echipajele SMURD.

Vom reveni la ora 18 cu informații actualizate despre modul în care efectivele MAI își îndeplinesc atribuțiile privitoare la desfășurarea procesului de vot”, a declarat Monica Dajbog de la sediul MAI.

15.20 Mai mulţi săteni din Ormeniş au reclamat că li s-au reţinut buletinele la magazin, drept gaj, şi nu pot vota

Poliţiştii braşoveni au deschis un dosar penal şi efectuează cercetări după ce mai multe persoane din localitatea Ormeniş din judeţul Braşov reclamă că nu pot vota pentru că patronul unui magazin local le-ar fi oprit buletinele de identitate drept gaj pentru sumele datorate pentru cumpărăturile făcute.

Conform purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Braşov, Alina Ivan, până în prezent, cinci persoane au declarat în scris că ar avea cărţile de identitate reţinute la magazinul respectiv.

"La data de 26 septembrie a.c., în jurul orei 17,10, poliţiştii din cadrul Secţiei 6 Poliţie Rurală Hoghiz au fost sesizaţi prin apel SNUAU 112 cu privire la faptul că administratorul unei societăţi comerciale ar fi oprit în gaj mai multe cărţi de identitate ca şi garanţie la unele cumpărături efectuate la societatea pe care o reprezintă. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de împiedicarea exercitării drepturilor electorale, dosar instrumentat sub coordonarea unităţii de Parchet competente, în care se va propune soluţie legală la finalizarea cercetărilor", a precizat, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al IPJ Braşov.

14.08 Dosar penal la Brăila, după ce un primar a transportat alegătorii la vot cu maşina instituţiei

Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Brăila au deschis dosar penal pentru delapidare, în urma unei sesizări care anunţa că un primar din judeţ transporta alegătorii la vot cu autoutilitara instituţiei.

"Am fost sesizaţi cu privire la faptul că un primar din judeţ transporta alegătorii la vot cu autoutilitara primăriei. În urma cercetărilor s-a constatat că acesta a folosit vehiculul, fără drept, în interes personal, în cauză fiind întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de delapidare", potrivit IPJ Brăila.

12.40. Un bărbat acuzat că a încercat să convingă alegătorii să voteze cu un candidat PMP a fost reținut duminică.

Polițiștii din Măgurele au fost sesizați sâmbătă că două persoane au câte 200 lei de la o altă persoană, pentru a vota cu un candidat PMP. S-au făcut verificări în cauză, fiind identificat un bărbat de 36 ani, simpatizant PMP.

12.25. Autoritățile au primit până duminică la prânz 96 de sesizări privind posibile fapte care au legătură cu procesul de votare, dintre care un sfert nu s-au confirmat.

Citește și: Alegeri locale 2020 - incidente la vot. PNL Constanța cere anularea alegerilor din Costinești

Până la acest moment nu au fost înregistrate evenimente deosebite de ordine publică, purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne, Monica Dajbog.

Au fost constatate 16 fapte contravenționale, pentru care s-au aplicat amenzi în valoare de 8.700 de lei și 4 avertismente scrise.

S-au primit sesizări pentru 9 infracțiuni, pentru care sunt cercetate 5 persoane.

Cele mai multe sesizări au fost pentru continuarea propagandei electorale, turism electoral, vot multiplu, fotografierea sau filmarea buletinelor de vot în timpul exercitării dreptului la vot, sfătuirea alegătorilor la secțiile de votare.

În Ilfov au fost aplicate sancțiuni contravenționale pentru comercializarea de băuturi alcoolice.

În Dâmbovița polițiștii au fost sesizați despre existența unei camere de supraveghere video într-o secție de votare și fac cercetări pentru violarea confidențialității votului.

12.17. Un membru dintr-o secţie de votare din municipiul Brăila a suferit o criză de epilepsie.

El a primit îngrijiri la faţa locului de la un echipaj SMURD, refuzând transportul la spital.

Procesul electoral nu a fost suspendat.

12.13. Polițiștii din Mehedinți au anunțat că au fost întocmite două dosare penale în urma sesizărilor primite, unul pentru lovire și alte violențe și altul pentru fraudă la vot.

Totodată, a fost aplicată o amendă pentru continuarea campaniei electorale.

11.30. În Gorj, un bărbat a fost sancţionat cu avertisment, după ce ar fi fotografiat buletinul de vot pentru alegerea primarului.

11.05. Un bărbat care mergea la vot a leşinat în faţa secţiei de votare.

Bărbatul de 67 de ani a fost preluat de o ambulanţă şi dus la Unitatea de Primiri Urgenţe (UPU) a Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Ploieşti.

10:40 Polițiștii din Constanța fac cercetări după ce un alegător a distrus mai multe buletine de vot

Potrivit IPJ Constanța, polițiștii din Năvodari au fost sesizați cu privire la faptul că, la secția 311, unul dintre votanți ar fi distrus mai multe buletine de vot, transmite Mediafax.

În urma cercetărilor, polițiștii au stabilit că „un bărbat ar fi primit câte un buletin de vot în plus și, după ce ar fi aplicat ștampila cu mențiunea votat, ar fi constatat acest lucru, moment în care ar fi rupt cele două buletine de vot în plus”.

Polițiștii fac cercetări pentru sustragerea sau distrugerea de înscrisuri.

10:25 Un bărbat din Olt de 28 de ani a votat cu buletinul concubinei, apoi cu al lui

Polițiștii din Olt au deschis un dosar penal pentru fraudă la vot, după ce un bărbat de 28 de ani din comuna Colonești ar fi votat cu actul de identitate al concubinei sale, relatează Mediafax.

Potrivit IPJ Olt, polițiștii au fost sesizați despre faptul că un bărbat de 28 de ani din comuna Colonesti, cu reședința în comuna Cungrea, s-a prezentat la o secție de votare din Cungrea, unde ar fi votat folosind actul de identitate al concubinei sale.

Ulterior, bărbatul s-a dus la o altă secție de votare, unde a votat folosind propria carte de identitate, susțin polițiștii.

Aceștia fac cercetări la fața locului și au deschis dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „fraudă la vot”.

09.40 Buletine tipărite greșit într-un sat din comuna Costinești

Buletinele de vot pentru alegerea primarului sosite în satul Schitu, comuna Costinești, au fost tipărite greșit, având numele unui partid alături de sigla altui partid, informează Ziua de Constanța.

Reprezentanții secției de votare s-au sesizat în această dimineață, deși specimenul de buletin de vot le-a fost transmis încă de săptămâna trecută.

Locțiitor al președintelui Biroului Electoral Județean Constanța, judecătorea Denis Gabriela Ghervase, a declarat pentru ZIUA de Constanța că se lucreză la o adresă prin care să se aducă la cunoștința Biroului Electoral Central situația de la Costinești. Potrivit lui Ghervase, se va cere retipărirea buletinelor pentru toată comuna Costinești și procesul de vot va fi reluat atunci când în cele două secții de votare din Costinești vor ajunge buletinele corecte.

Editor : D.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri