Exclusiv Traseism politic mai ceva ca în Caragiale: Actualul primar liberal va candida din partea PSD. Contracandidatul pesedist a trecut la PNL

Data actualizării: Data publicării:
primar2

Alegerile din septembrie aprind jarul politic. E vremea-n care prietenii devin dușmani, socialiștii pozează în liberali și liberalii în socialiști. În perioada aceasta, traseismul politic se transformă oficial în doctrină, iar interesul n-are moral și n-are „prințipuri”, vorba lui Caragiale. Zeci de primari PSD devin membri ai PNL și zeci de primari PNL devin membri PSD. În comuna Ștefan cel Mare, din Călărași, de exemplu, primarul care a slujit FSN, PDSR și PSD vreme de 31 de ani va candida acum din partea... PNL, iar cel care-i este contracandidat, liberal până mai ieri, s-a înrolat în PSD din cauză că n-a mai fost agreat de PNL. La Mânăstirea, tot în Călărași, se întâmplă taman invers: primarul PNL va candida din partea PSD, iar contracandidatul principal a trecut de la PSD la PNL.

Primarul PSD - fost PCR, FSN, PDSR -, candidat din partea PNL

Comuna Ștefan cel Mare, Călărași, Bărăgan. La o răspântie, lângă bustul voievodului moldav... flutură un tricolor sfâșâiat. În fața primăriei stă un câine, la biserică e slujbă, ulițele au asfalt, apă curentă și miros de trandafiri. De pe 22 decembrie 1989, localitatea asta de doar 2 mii de hectare și-un sat reședință este condusă de același om: Nicolae Pandea. Fost învățător. Politic, a fost membru PCR, membru FSN, PDSR și PSD. După 31 de ani de loialitate social-democrată omul a bătut palma cu dușmanul și a aderat la PNL. Chiar dacă încă nu-i liberal cu acte, să nu-și piardă postul taman acum, înainte de final, primarul PSD Pandea zâmbește-n banere electorale ștanțate cu logoul... PNL.

Reporter: Numiți-mi trei personalități liberale, de-a lungul istoriei!
Nicolae Pandea, primarul comunei Ștefan cel Mare, Călărași: Ha ha ha ha! Da... Vă interesează mai vechi sau mai noi?
Reporter: Spuneți-mi doi liberali interbelici!
Nicolae Pandea: O... Hmm... Mda... Erau frați și părinți... Îmi scapă numele acum... Care au fost și prim-miniștrii ai României și pe care...
Reporter: Familia Brătianu?
Nicolae Pandea: Brătienii, da, Brătienii! Mi-au zis cetățenii că și la UDMR dacă mă înscriu, tot mă vor alege.
Reporter: Așa v-au zis?
Nicolae Pandea: Exact așa mi-au zis.

Cu convingerea asta și-a abandonat tovarășii pesediști pe motiv că șefii de la centru l-au ignorat și i-au desconsiderat calitățile.

Dezamăgiri, interesul personal, valorile partidului...

Nicolae Pandea: Sunt mai multe lucruri. Unele pot fi spuse, altele nu pot fi spuse. Dar cert este că de un an și ceva, poate chiar mai bine, într-un fel am cam fost marginalizat, ca să zic așa. În 2019 trebuia să ținem congresul PSD pentru alegeri, eu în calitatea mea de cel mai vechi primar în funcție și membru PSD, sunt primarul cu șapte mandate de la PSD Călărași, n-am avut loc pe lista de delegați pentru congresul PSD-ului. Și-am văzut pe lista aceea, aprobată, oameni veniți de un an în partid, sau oameni care n-aveau niciun fel de contribuție, sau oameni care n-aveau niciun vot în spate, ca să ne exprimăm. Până la urmă, partidele au nevoie de voturi.

Când a bătut palma cu PNL, Nicolae Pandea i-a tras preșul de sub picioare liberalului Marian Cherciu, investitor comunal și unul dintre foștii săi contracandidați. Rămas fără sprijinul partidului pe care l-a servit două decenii, Cherciu s-a făcut social-democrat. Și va candida la primărie din partea PSD.

Marian Cherciu, candidat la primăria Ștefan cel Mare, Călărași: Oamenii de sus spun că trebuie să nu se mute de la un partid la altul.
Reporter: Vă pare rău că nu ați fost nominalizat de PNL?
Marian Cherciu: Îmi pare rău, pentru că am muncit 20 de ani și-am crezut în valorile PNL. M-au dezamăgit...
Reporter: Ce-o să faceți cu carnetul de membru PNL?
Marian Cherciu: Ce-o să facă și domnul de la PSD. Are 30, 40 de ani PSD, și-a urmărit interesul personal... Asta e.
Reporter: Sunteți supărat!
Marian Cherciu: E normal să fii puțin supărat!
Reporter: Cum vă simțiți dumneavoastră ca membru PSD, acum?
Marian Cherciu: Da! Vă mulțumesc! Sănătate!

La țară prezentul contează, iar pentru popor politica are alte valențe

Reporter: Aceasta-i politica lui I.L. Caragiale, până la urmă!
Nicolae Pandea: Ha ha...

În comună, a ajuns și TIR-ul cu ajutoare europene! 354 de persoane vor primi pachete. Pentru c-am filmat drapelul zdrențuit, primarul a trimis viceprimarul să-l schimbe cu unul nou. Până la urmă, la țară prezentul contează, iar pentru popor politica are alte valențe.

Localnică: D-apăi... liberal, neliberal, să ne meargă bine, bre frate! Lasă că partidul nu contează! Să fie gospodar! Să aducă gazul!
Localnic: Eu votez omul! Omul votez!
Reporter: Eu credeam că te-ai făcut și matale liberal, acum!
Localnic: Nu! Eu votez omul!

Primarul liberal, candidat din partea PSD

Povestea e relativ similară și-n comuna Mânăstirea! Aici... primarul liberal va candida din partea PSD.

Reporter: Vă deranjează c-a trecut la PSD?
Localnic: Nu! Unde vrea el! Că dacă-i primar? Ce pot să-i fac eu? Îl oblig eu să nu... așa?
Reporter: Păi face ce vrea dânsul?
Localnic: Corect!

În comună e ca-n campionatul de fotbal. Transferat la rivali în plină competiție, Marian Mugurel Iancu mai face act de prezență la liberali câteva etape, apoi merge să fie titular de drept la primărie în echipa PSD.

Marian Mugurel Iancu, primar Mânăstirea, Călărași: Am pus mai presus de interesele personale, interesele strict ale comunității, ale localității pe care o păstoresc.
Reporter: Cum rămâne cu doctrina liberală?
Marian Mugurel Iancu: Să fim corecți, în mediul rural nu prea contează doctrina liberală, socială... de stânga, de dreapta... de centru-stânga, centru-dreapta. La țară, pe românește, se votează omul. Doctrina... haideți s-o lăsăm pe locul doi.
Reporter: Atunci de ce este bun un partid pentru un primar?
Marian Mugurel Iancu: Un partid nu este bun pentru un primar! Un primar este bun pentru un partid! Nu mă interesează ce gândește PSD-ul!
Reporter: Păi, pe ei poate-i interesează!
Marian Mugurel Iancu: Să vină alături de mine și împreună să facem echipă.
Reporter: V-au confirmat ca primar PSD?
Marian Mugurel Iancu: Da!

Principalul contracandidat al lui Marian Iancu este Gingașu. Bogdan Gingașu. Omul a fost liberal, a trecut apoi la PSD și când actualul primar a schimbat macazul l-a schimbat și el. Și... s-a reînscris în PNL.

Bogdan Gingașu, candidat la primărie: A fost o trecere de scurt timp a mea la PSD, din cauză că nu aveam loc la Partidul Național Liberal. Voiam să candidez la funcția de primar al comunei Mânăstirea și din cauza asta am trecut la PSD. Dacă s-a făcut rocada asta, care nu prea am înțeles-o, am revenit la partidul meu de suflet, la Partidul Național Liberal. Convingeri liberale am de tânăr!

În plin sezon politic cu... trădări, plecări, reveniri și transferuri surpriză, apare, totuși, întrebarea: Și acum... noi cu cine votăm? Ha ha haa! Păi, nu știm. Depinde cine mai candidează!

Editor web: Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri